Reflexii in timp


Leave a comment

Zâmbeai

Zâmbeai…o, ce zâmbet dulce puteai sa ai când, în lumina lunii, mă priveai,

Iar eu – o, nici prin gând nu îmi trecea să te privesc și eu, senin.

Așa cum îți doreai.

 

Zâmbeai. Numai atât. Dar în surdină,

Larg evantai drept sprijin îți luai

Și aer răcoros de noapte cu lună plină în eclipsă

Spre mine – draga ta prințesă, ușor îl trimiteai…

Păreai că reușești să mă trezești din reverie

Odată cu firul de lumină ce se țesea la orizont.

 

Dar primii zori mi te îndepărtau.

Nu mai eram echipă, eram deja prizonieri în terminale total opuse –

Mici mașinării programate – a câta oară? – pentru verificare

Proces îndelungat și trist, prozaic și nefast –

Până la următoarea eclipsă – de lună, nu de soare,

Când fiecare dintre noi era eliberat din tragica strânsoare

A infernalului mecanism de zi cu zi.

Și amândoi ne respectam promisiunea fermă de-nceput de vremuri:

Să mă privești zâmbind, iar eu, cu inima săltând de-atâta dragoste curată,

Să par preocupată de agenda, cu foi goale, de culoarea spicului de grâu.

………………………………..

Nota! M-am prins acest  joc de cuvinte. Deși cam neinspirată de ploaia de afară, am amestecat cele 12 cuvinte și cam asta a ieșit!

 

Advertisement


1 Comment

Who are you?

I prefer the rain – even that November sad and cold rain –

For making go away all bad thoughts that might have unsought come along…

I prefer dancing instead of singing even though I was singing to my little boy

Night by night for years and my song immediately and irremediably kissed away his fears…

I prefer bright sand into the hot sunlight.

I prefer little pearls in little oysters.

I prefer the sea and its cruisers.

I prefer love stories.

I prefer being earnest.

I prefer crime novels and I am not ashamed of this.

I prefer cats and dogs no matter I am madly in love of a lion.

I prefer 5 o’clock coffee, with all its inconveniences.

I prefer Pepsi – the taste of my youth.

I prefer searching for answers than just putting labels for not knowing and run away.

I prefer people crying to those covered by the indifference blanket and still staring to others’ pain.

I prefer forsythia.

 

This is me.

So who are you?

forsithia1

P.S. this is a sort of a list poem inspired by The Drift Record post remembering Possibilities, a poem by Wislawa Szymborska – a polish poet Nobel Prize awarded.


Leave a comment

Îți amintești sărutul ploii?

Îți amintești cum mirosea a susan ars,

Simbol al dragostei furate

Pe buze dulci, fără speranța

Că mâine va mai exista?

 

M-ai sărutat ușor în ploaia calduță de mai

și m-ai lăsat în siguranță, sub umbrela larg deschisă,

cu sufletu-mi tremurând discret, în acorduri

suave ale unei sonate de Chopin…

 

dar îmi uitasem cheile și m-am întors –

secundă crudă, necruțătoare –

și te-am vazut cum o sărutai, ținând-o iar de mană,

așa cum mă ținusei și pe mine

cu doar câteva minute-n urmă….

 

am plâns o noapte-ntreagă si-am oftat,

am suspinat tristețe picurată-n suflet călător prin lumi,

când m-ai văzut apoi, ai înțeles dintr-o privire

că totul se sfârșise – castel firav din cărți de joc fără noroc…

și cel mai tare m-a durut când doar ai catadicsit să murmuri:

„avea doar o problemă la sasiu

și-am ajutat-o, ce-i rău în asta?”

….si m-am retras….

am ieșit din sistem, cum iți placea să spui.

 

De-atunci trecut-au anii

și la fiecare ploaie de mai

îi mulțumesc spiritului sincer, atotproteguitor

că a avut grijă de viața mea și de sacoșa mea de visuri –

ciuruită rău de atâtea amintiri cu gust de ploaie sărată-n lacrimi –

îngropată chiar atunci, în prag de seism distrugător de false iubiri,

în asfaltul transformat în sirop de smoală.

 

……………………………………………

 

Nota! am descoperit  joc de cuvinte, m-a amuzat si am incercat. Ce a iesit…tocmai ati citit!.

 


Leave a comment

Esti muzica pe care o asculti (I)

Am găsit o lista de „youtube”-uri şi am simțit o dorință nebună să îmi dau seama ce fel de om este cel care ascultă acea muzică. Am rămas uimită…Redau mai jos versurile, în traducere proprie…pe ici pe colo am intervenit şi eu cu o nuanță, un cuvant, o emoție….A ieşit ceva interesant! Adica omul respectiv chiar e interesant!

 

“Şi nu e vorba despre cum vorbeşti,

Şi nici despre poveştile pe care mi le spui,

Ştii prea bine că pentru mine doar faptele vorbesc

Şi asta-i tot ce mai contează…

Şi pot să simt, hei, chiar pot să simt cum mă chemi,

Așa cum făceai de obicei, îți aminteşti?

Acum timpul nu mai are importanţă

Căci ni se spun doar minciuni, minciuni, minciuni…..”
*

“Iar dacă ai ajuns să nu mă recunoşti,

Ei bine, e foarte simplu, căci mi-am schimbat vechile haine

E timpul să merg mai departe…

E timpul să ne aruncăm măștile de pe față

Căci piesa noastră a luat sfârșit….

 

Hei, tu, nu plânge,

Adormi ușor, copilul meu,

Și când te vei trezi îți voi da o prăjitură

Și toți acei căluți ce ți-i doreşti”.

*

“Primăvara asta e de gheaţă, iar eu, cu inima stăpunsă,

Stau înmărmurit pe o sârmă,

Nu găsesc nici pic de otravă, nici tratamentul nu mi l-am luat…

Urmăresc pe pielea mea adânci urme de colţi.. ai cui să fie oare?

 

Inima mi-e neagră, năruindu-se în noroi,

Inima mea neagră îşi târăşte drum spre cele patru colţuri ale lumii…

Iubirea a trecut, s-a învechit

Mă-ntreb zadarnic de ce să-mi petrec toată viata

Căutând o inimă ce nu va fi a mea?

De ce să mă pierd în acest deşert?

Când pot doar să îmi închid socotelile şi să plec…încotro văd…chiar și când nu văd…

 

Mi-ai promis că vei fi acolo când mă voi întoarce,

Dar nu mi-ai zis că vei fi înarmată și

Că-mi vei şopti doar „te iubesc, dragule”, în timp ce duci arma la ochi…

Şi nu-mi mai lași la dispoziție nici măcar un minut….

E târziu şi-mi dau seama că nu mi-a mai rămas nici pic de timp….

 

Dar simt că meritam să fi avut scăpare,

Și chiar mai bine mi-ar fi fost

În văgăuni cu scorpioni şi şerpi,

Dar prea târziu am înţeles că iubindu-te

De fapt îmi semnam condamnarea la moarte…”

(va continua)


2 Comments

Puzzle

This life of mine was like a kind of

An only-one-missing-piece puzzle!

But lately the puzzle seemed to be complete,

As you are touching, purely, my soul

With your strong scent of power and desire.

Your passing by is spreading life and joy

As you let me see myself into your dark eyes…

But, darling, I only can stare at you and never touch,

Promising to always cherish a glass of red wine

In your life honour.

So fairwell for now, my precious one,

Until definitely, obviously,

We’ll meet again

In another…

And another…

And another puzzle’s life.