Reflexii in timp


Leave a comment

Iubirea noastra

Iubirea noastra va sfida tacerea
Si strigatul izbanzii va strapunge cerul.
Iar visurile noastre etern marete
Vor incalzi inghetul noptii triste.
De ce sa fim tacuti, cand vorba dreapta
Din mlastina ne poate ridica?
De ce sa plangem, cand doar c-un zambet
Iubirea noastra tacerea va sfida?

(Bucuresti, 7.12.1985)


Leave a comment

Cufarul cu amintiri (IV)

“Omul este groaznic de aproape de bestie. Se afla de fapt la limita dintre animal si divin.
Oricata educatie ar avea, Omul nu se poate debarasa de unele atavisme. Inclinatia catre animalic este atat de evidenta, incat un comportament ireprosabil, superior din toate punctele de vedere, determina aparitia indoielii. Este intr-adevar aceasta adevarata fata? Sau este numai Masca Ipocriziei?
Se impune insa o intrebare: are omul un ideal atat de inalt incat sa nu il poata atinge decat prin trucuri si micimi? Sau numai instinctul de conservare – aberant inteles – indeamna Omul sa incalce orice norma umana in drumul lui ascendent (ma rog, mai mult descendent, as zice eu). Cu fiecare pas, Omul se indreapta spre marginea prapastiei, desi pe zi ce trece descopera noi si noi lucruri, care l-ar putea ridica la rang de Dumnezeu”.
(30.11.1985 – in aceeasi epoca de aur)


Leave a comment

Cufarul cu amintiri (III)

De actualitate… si atunci si acum…
“Ce poti sa spui atunci cand viata iti mai arunca o firmitura, in coltul in care te-ai ascuns? Ca atat iti este de ajuns ca pentru o clipa sa-ti inchipui ca esti fericit? Ca universul iti pare ca se dilata, iar tu plutesti fara sa iti dai seama unde esti, ce faci, de ce zambesti?
Totul este sa-ti pastrezi cumpatul, sa nu te pierzi de tine insuti, stiut fiind faptul ca o fericire cat de mica iti poate face mai mult rau decat un mare necaz.
Omul, in fata durerii, are mai multa putere decat crede. Cat de slab si fara de voita ar fi, viata grea, plina de micimi, ii ofera “marea scena” a etalarii. Exprimare incoerenta… dar cine ar putea sa se descurce in haosul din mintea mea?!!! De-as fi singura, as spune ca-i greseala naturii, dar o generatie!!!!!!!!!!!!!!!!?
Este trist sa vezi pe strada tineri care nu mai stiu sa zambeasca, cu fete crispate, ingandurati, purtand pe chip semnele blazarii…
Dar iata, in intunericul din coltul uitat de viata, apare o lumina. O lumina palida si trista, dar totusi o lumina.
Ai vrea sa strigi : “Ramai – esti a mea. Mi se cuvine!” Dar vorbele-ti ingheata pe buze si ramai singur, in fata vietii de zi cu zi, monotone, intr-un infernal mecanism”
Mihaela Jilaveanu, 8.11.1985 (in plina epoca de aur)


Leave a comment

Am uitat

Am uitat sa zambesc, atunci cand ploua afara, desi ploaia a fost intotdeauna atat de draga si imi inspira atatea amintiri dragi;
Am uitat sa ma bucur de fiecare raza de soare, care imi incalzeste sufletul si imi da iluzia sperantei intr-o lume mai buna;
Am uitat cum este sa mergi la scoala, la cursuri, sa inveti tot felul de lucruri de care poate nu ai niciodata nevoie, dar nu stii cand iti vor folosi vreodata pe parcursul vietii;
Am uitat ca viata e frumoasa si merita traita… cu bune si rele, ca doar ne-am plictisi daca totul ar fi bine, plan, fara ocolisuri si ascunzisuri;
Am uitat demult cum este sa ajungi acasa si sa nu ai niciun fel de responsabilitate… sa stai pe canapea si sa asculti muzica pe care ti-o doresti, fara compromisuri si fara alte sugestii;
Am uitat acum jumatate de ora cheile in usa de la intrare. Pe dinafara.
O fi de bine?


Leave a comment

"Lie to me" sau Arta Disimularii – II

“A-ti disimula sentimentele, a-ti controla muschii fetei, a face exact la fel ca toată lumea — acestea au devenit deja reactii instinctive. Dar există întotdeauna un interval de cateva secunde, în care expresia din ochii lui l-ar putea trăda” – George Orson Wells – „1984” .
O carte care iti da fiori, iti trezeste cele mai ascunse spaime, mai ales daca ai avut nesansa sa traiesti in comunism si sa stii, sa fi auzit macar ce inseamna „urmarirea” cu adevarat. O carte care iti impune – ca o datorie parca – sa te gandesti la cat de des iti permiti sa mai fii tu insuti si cat de des te complaci in  obiceiurile implantate de curentele majoritare de gandire in care se balaceste umanitatea.
O carte care a lansat conceptul de Big Brother, care sta cu ochii pe tine. Sau pe intelesul tuturor „Big Brother is watching you”. Fratele cel Mare te protejează, se interesează mereu de soarta ta, însă, în acelasi timp, tu nu poti face nimic fără ca el să stie: te supraveghează clipă de clipă. Valorile sunt rasturnate: Razboiul este pace; Libertatea este sclavie; Ignoranta este putere.
Am citit aceasta cu ceva timp in urma, dar iata ca in ultima vreme  am senzatia difuza inca, dar din ce in ce mai frecvent resimtita, ca ne pandeste din umbra, din fiecare coltisor de viata un astfel de 1984. Ascuns intr-o idee, o linie, o vorba, ca un deja-vu. Fara sa vrei iti aduci aminte de Big Brother. Un 1984 insinuant si insistent – care culmea rezulta, din  frustrare, chiar din autocenzura si mai ales din senzatia ca nu mai stii cine esti, dar mai ales cine vrei sa fii cu adevarat.
Spunea cineva, la un moment dat, ca „1984” te invata valorile supreme, departe de cele pe care le crezi in fiecare zi: bani, pozitie sociala, casa, samd. Toate astea nu sunt decat  niste prelungiri  mai bune sau mai putin bune ale valorilor pe care le ai.
Recunosc ca dupa cei 24 de ani si jumatate de  viata in „epoca de aur”, eu cred  cu tarie ca avem dreptul la libertatea de exprimare si simtire (sic!) oriunde ne-am afla: acasa, la birou, pe strada, in sala de teatru sau de cinema, pe stadioane.
E trist insa daca, in cazul in care nu te „aliniezi trendului”, ajungi sa fii catalogat drept „ciudat”, „dificil” sau chiar „plictisitor”.


Leave a comment

Romania intr-o iarna de inceput de secol XXI

S-a spus despre secolul XX ca e secolul vitezei. Totul s-a accelerat – de la inventii la consum, la diversificarea si modernizarea uneltelor prin care oamenii pot cunoaste mediul si isi pot face o viata mai usoara (cred ei…). Iluzia ca se pot substitui fortei divine sau ca pot stapani natura i-a facut pe oameni sa creada ca sunt atotstapanitori…

Dupa 50 de ani de comunism, Romania a reusit (in ultimul moment) sa tina pasul cu civilizatia si progresul … prin jertfa tinerilor si copiilor, trecuti prin foc si sabie – e un fel de a spune gloantelor ratacite din automatele care trageau aiurea in aer, la intamplare… romanii au primit liber la informatie si la tehnologie.

Astfel am trecut si noi cu fruntea sus in secolul XXI – secolul tehnologiei.

Romania – prin eforturi uriase de aliniere la cerintele UE – a reusit integrarea in UE, cu bune si rele. S-a dezvoltat la noi o cultura bolnavicioasa pentru tot ceea ce este nou in domeniul tehnologiei, de la banalele telefoane mobile care intre timp s-au substituit radioului, cd playerului, calculatorului si chiar serviciului (“acum poti lucra si de la cafeneaua din colt, net sa ai”) pana la plasme cat dormitorul unui apartament confort 2, de la autoturismele de ultima ora (vezi in Bucuresti masini la care nemtii nici macar nu viseaza) la tablete si i-poduri, i-phonuri si alte i-uri. 

Nu zic ca e rau.. nu e nimic rau in asta. Dar e valabil doar pentru oamenii din orasele mare. Restul populatiei Romaniei a ramas, pierduta, undeva la inceput de secol XIX, cu carute trase de cai, fara curent electric, fara acces la televizor, fara scoli sau dispensare…Partea buna e ca vesticii au inceput sa caute astfel de locuri, arhaice, linistite, pline de farmec, inca nedistruse de “binefacerile tehnologiei”…  intr-adevar e atragatoare aceasta lume arhaica, desprinsa parca din poveste…

Dar in aceasta seara, din aceasta cumplita iarna, mi-am dat seama ca aceasta lume arhaica este cea mai expusa intemperiilor naturii… am vazut concentrare maxima in Capitala, utilaje peste utilaje incercand sa descongestioneze arterele principale… au reusit in mare masura… e greu, dar e totusi bine… mai ales cand te uiti si vezi cum poate fi in satele din Buzau… imagini de cosmar, te gandesti daca nu cumva este “un trucaj ordinar”…din pacate este realitatea cruda.

sunt mii de oameni, zeci de mii de oameni sinistrati din cauza zapezilor abundente.. sunt sate intregi sub zapada… se circula din acoperis in acoperis de casa.. da, casele au disparut deja sub nameti, iar oamenii ies din casa prin poduri, prin hornuri, pe geamuri (cei mai norocosi)… sunt izolati, nu mai au apa, pentru ca fantanile sunt astupate de zapada, iar de magazin nici nu poate fi vorba… poate nici nu au in localitate, si chiar daca au e ingropat in zapada si oricum nu mai are marfa…

puteti spune ca se intampla si la case mai mari.. vitregia naturii ne ia prin surprindere.. da, e adevarat. Insa este inadmisibil, inuman chiar, ca dupa oprirea viscolului sa nu incerci sa faci ceva pentru acei oameni. Si ce e mai trist este ca desi in stare de alerta, autoritatile nu au cu ce sa intervina… se pare ca din cauza incalzirii globale au dat la casat toate plugurile si frezele sovietice, de prin 1950 toamna, si astfel nu mai pot interveni, nu mai au la dispozitie, decat cateva astfel de fosile si masini de gunoi…

Pana la urma ne-am suparat degeaba pe guvernanti ca investeau in patinoare… iata cat de util e sa stii sa patinezi in ziua de azi…..

Lasand gluma la o parte, e nevoie insa de mobilizarea tuturor fortelor si autoritatilor, sa se declare chiar stare de necesitate, daca este necesar… pentru ca mor oameni de foame si de sete… in Romania inceputului de secol XXI… si e pacat…


Leave a comment

Poza zilei – Din ciclul "Pleaca ai nostri, vin ai nostri"









Noi in anul 2000
Cand nu vom mai fi copii
Vom face ce-am vazut candva
Toate visele indraznete
In fapte le vom preschimba
Vom fi mesteri iscusiti
Sa va facem fericiti
Pe voi parintii ce veti fi
La a doua tinerete ïn 2000

sau
“vom fi iarasi ce am fost, si mai mult decat atat”… (Petru Rares, voievodul Moldovei)


Leave a comment

Intodeauna noi

Dimineti cu aroma de cafea pe buze…
Amintiri triste alungate de caldura din causul palmei tale…
Noian de ganduri ostoite in soapte de iubire…
Tremurul vocii in lacrimile izbanzii…
Elanul primei hotarari…
Iarba verde de acasa din ochii tai senini…
Umarul pe care-mi zaboveste capul impovarat de griji cotidiene…
Betia simturilor in prag de primavara…
Emotia primului scancet de copil …
Sunt toate acestea nepretuit corolar de bucurie

Cat timp vor exista – intotdeaua Noi.


Leave a comment

Mi-e sufletul un camp de maci

Mi-e sufletul un camp de maci,

In aerul de mai tarziu,  inmladiat…

O boare dulce, cu miresme de colaci,

Se-asterne lin, pe chipu-mi mangaiat…

Mi-e sufletul un camp de maci,

In asteptarea verii cu calduri de foc…

In triluri dulci de pitpalaci,

Copilarie prinsa-n larma unui joc…

Mi-e sufletul un camp de maci,

Zvelt tremurand in zvon de seceri…

Speranta-si face insa loc, stangaci,

In aburii suavi, de paine calda la petreceri…

Mi-e sufletul un camp de maci

Visand la primavara ce vine neincetat,

Cand de sub patura de-omat, buimaci,

Rasar primul fir de grau si cel de mac!