Reflexii in timp


Leave a comment

2011 – timpul bilantului

2011 a fost anul in care aveam de indeplinit un singur obiectiv prestabilit: sa fac lucrurile mai bine! Toate lucrurile…all the stuff, cum spune americanul. La serviciu, dar mai ales pe plan personal: ca mama, sotie, fiica, sora, ca om traitor pe a treia planeta de la Soare. Prin 2010 la unul din cursurile la care m-au trimis (J) – cred ca Time Management sau Excellence in Communication (naiba mai stie cum se numea, desi au nume diferite 75% din timpul alocat cursului acopera aceeasi tematica, doar jocurile difera J) – trainerul, un domn simpatic si putin invidiat pentru faptul ca vine cu placere sa isi faca jobul – ne-a recomandat sa ne stabilim la inceputul anului un obiectiv si la final sa tragem linia si sa vedem cum stam.
Obiectivul trebuia sa fie SMART (in traducere libera: Simplu, specific, usor de masurat, are sens pentru noi, este responsabil si bine incadrat in timp).
Cum anul 2011 se apropie de final, a venit timpul bilantului…si a evaluarii. Am reusit sa fac lucrurile mai bine?
Pe plan profesional? Au fost perioade mai bune, sau mai rele.  Pana la urma incerc sa imi tin echilibrul, sa ating punctul “exceed expectation” si mai vedem.

Pe plan personal? Am reusit si m-am apropiat de adolescentul meu. Da, am reusit sa ii recastig increderea si prietenia. Pentru ca sunt mama si prietena. E foarte important … sunt mandra de el si am si de ce J In curand va veni acasa cu prietena.

Cu Dan… inca mai dansez in parc, la concerte… e bine, nu, dupa 21 de ani de casnicie?
Am cununat a treia oara o alta pereche de tineri. M-am bucurat, din nou, ca la propria mea casatorie. Abia astept sa mai botez si un copil.
Am ajutat cat am putut, cu ce am putut, din toata inima,  cunoscuti si necunoscuti. M-au impresionat pana la lacrimi copiii de la Centrul Mia din Chiajna. Am sa ii vizitez in 2012. Cu siguranta.
Am incercat sa scap de furia acumulata – si mi-am facut un blog. Acesta. Ma simt mai bine, mai libera…
2011- a year in review (spicuiri, mai sunt si alte momente importante)
Acum e timpul pentru un nou obiectiv – pentru 2012…
Deci….VOI INCERCA SA FAC LUCRURILE SI MAI BINE! Si imi voi lua pensule si tempera, acuarele, goase, sevalet,  sa ma apuc de pictat.
La multi ani!


Leave a comment

WI-fi-ul nostru cel de toate zilele

Saptamana trecuta, la metrou, pe ecranele din statia Aviatorilor, mi-a atras atentia o stire, care suna cam asa:
“Internet la camp cu oile, Internet la primarie sau direct din caruta, pe ulitele satului. Citeva localitati din judetul Constanta au conexiune de mare viteza asa ca satenii au inceput sa-si faca profiluri pe Facebook si sa-si asculte muzica populara direct pe YouTube. Iar de cind primarul a pus WiFi pe strazi tinerii stau la poarta toata ziua”. Recunosc aici ca textul l-am gasit mai tarziu pe internet si apartine unui redactor al Realitatea TV (a fost un intreg reportaj, interesant si pentru ce comenteaza oamenii pe blogul respectiv).
Intr-adevar, fenomenul Wi-Fi a luat amploare si la fiecare colt de strada, in orase sau in sate, la munte sau la mare, posibilitatea de a te conecta la internet iti sare de-a dreptul in ochi (literalmente). Da, binecunoscutul semn Wi-fi este afisat in cele mai neasteptate locuri…. Cred ca si in biserici poti sa te conectezi la internet, numai sa ai device-ul la tine. Ar parea un lucru bun, mai ales ca ai posibilitatea de a te autoinstrui – dar Dumnezeu stie cate lucruri pot citi, vedea, simti chiar pe internet…si numai el, bunul Dumnezeu, poate sti cate din ele sunt sanatoase, adevarate, corecte….
Romanii cheltuiesc pe tehnologie pana la ultima centima. Nu au casa, dar au in parcare un Audi A4, BMV sau Mercedes C Classe. Nu au un serviciu stabil, insa au i-phone si il afiseaza ostentativ prin tramvaie sau autobuze (nu merg cu metroul ca acolo e musai sa ai calatorie valabila)…”ia sa vedem ce meiluri mai am primit….da’ pa feisbuc mi-o mai fi cerut carevasilea prietenia?”
Eu ma bucur ca romanul este receptiv, ca asimileaza noua tehnologie si o foloseste…. Dar ma intreb cati dintre ei chiar o folosesc in scopul de a-si depasi conditia, de a se informa…pare mai mult  o forma de “easy entertainment”, unde adevaratele valori pot fi cu greu puse in valoare.
Mi-e teama ca din nou ne confruntam cu “democratia de tip original”, romaneasca…. Avem acces la informatie, dar din pacate de poporul nostru parca se lipeste doar ce e rau, doar de efemer si frivolul… dar pana la urma, sta in puterea fiecaruia dintre noi sa faca diferenta. Si astfel imi aduc minte de o reclama (repetata pana la obsesie) pe Antena 3 , ceva de genul “Noi iti prezentam faptele, tu iei decizia”. Sa speram ca tinerii vor sti sa ia decizia corecta. Si ce e mai important : vor filtra informatia corecta.


Leave a comment

Autodistrugerea capitalismului

In ultimele saptamani criza din zona euro s-a agravat. Grecia – aproape de colaps. Italia- aproape de marginea prapastiei… cine urmeaza?
Fara sa vreau mi-a trecut prin minte zvonul unui banc de pe vremea comunistilor: “Imperialistii sunt pe marginea praspastiei. Se uita la noi”.
Ciudat – e valabil si astazi. Sunt pe marginea prapastiei, dar acum se dezic de noi si ne imping chiar ei in prapastie.
La sfarsitul anilor 80, o coalitie de respiratie mondiala, cu acceptul tatucului Perestrokai, comunismul a fost abolit pe vechiul continent. Prin forta, prin manipularea maselor. Prin promisiuni pentru o viata mai buna. Si intr-adevar, parea o viata mai buna. Magazine in care gasesti orice iti trebuie si mai ales tot ce nu iti trebuie. Mijloace de informare variate (multe si majoritatea de neincredere sau de slaba calitate)  – o multitudine de ziare, reviste, carti – televiziuni libere sa discute despre orice tema cu oricine vrea sa isi spuna parerea, chiar daca nu are nicio parere, poze cu femei goale pe prima pagina, agatate ostentativ in vitrine pentru atragerea cumparatorilor. Libertatea de exprimare – de a injura pe cine vrei, cand vrei…Dar mai presus de toate libertatea de a calatori, de a vedea lumea in care traim (daca ai bani bineinteles).
A fost interesant in ultimii aproape 22 de ani…cu bune, cu rele.. am trait capitalismul de tranzitie… lunga tranzitie…si cand am ajuns si noi in Europa (eram demult, e drept, de mult mai mult timp decat altii, dar nu ne vedeau de ziduri si ingamfare)…ne-am bucurat un an-doi de mirajul capitalismului dezvoltat…si iata ca visul se apropie de sfarsit…Europa e pe cale sa explodeze…ne-o spune chiar francezul Szarkozy – pentru a o salva mai marii Europei vor sa arunce peste bord supraincarcatura …balastul… adica pe noi…sa fie oare de ajuns?
Analistii economici si-au adus aminte de Karl Marx  si de profetia lui. “La un moment dat, capitalismul se poate autodistruge pentru că nu poţi transfera venituri dinspre forţa de muncă spre capital fără să se înregistreze un exces de capacitate de producţie şi lipsa unei cereri agregate. Asta se întâmplă acum”, a spus maestrul Roubini, laureat al premiului Nobel pentru Economie.
Nu ma pricep la ecomie. Dar simt ca totul in jur sta sa cada…omul se gandeste si mai face si filme despre 21 decembrie 2012 – sfarsitul lumii pe care o stim noi –un cataclism natural – Pamantul se razvrateste impotriva celui ce s-a autoproclamat atotstapanitor –  mi-e din ce in ce mai clar ca acest sfarsit e aproape – si va fi din cauza noastra, a oamenilor. Omul , capitalist sau nu, se autodistruge din pacate. 


Leave a comment

December has come

De ce iubim luna decembrie? avem atatea motive…. personal mie nu imi place iarna, dar luna decembrie mi se pare una dintre cele mai frumoase luni ale anului. Maiul e favoritul meu… dar decembrie… are o aroma aparte… incepe cu o zi mareata (zi libera… nationala….) …. apoi vine mos Nicolae… apoi 8 decembrie – ziua in care m-am casatorit … bineinteles mos Craciun si… revelionul … atunci cand faci o retrospectiva a anului care se pregateste sa plece (cu bune si rele), dar faci si planuri pentru anul care vine… si numai cu bune si foarte bune….

Decembrie e luna iubirii… e luna cand trezeste copilul din noi si suntem mai buni cu toti cei din jurul nostru…. Si astfel ma gandesc … ce bine ar fi daca ar fi doar Decembrie tot anul, nu? Am fi cu totii mai buni, mai generosi… mai oameni!

Linkin Park My December

Colective Soul – December

Taylor Swift – Back to December