Reflexii in timp


Leave a comment

Despre umilire

Motto: Umilirea este cel mai teribil atentat la adresa libertatii (Gabriel Liiceanu)
In ultimele saptamani o tema de discutie a fost lansata in vazduh. Da, in vazduh, acolo unde inaltimile lor isi tarasc veacul. Umilinta ca stare de fapt. Umilinta de zi cu zi. Umilinta de sus pana jos. Dar pana la urma cine nu s-ar simti umilit in tara in care umilinta a devenit un modus videndi?
Oare cat de umilita s-a simtit batrana de 70 de ani, care, cu lopata in mana si-a facut drum prin troienele de zapada sa poata ajunge pe acoperisul casei? Ca doar nu era sa accepte eticheta de “puturosi” si “betivi” pusa de primul ministru in functie…
Oare cat de umilit sa te simti ca parinte, cand afli ca fetita ta de numai opt ani a murit la scoala. Nu pentru ca a fost bolnava. Cu asta nu te poti lupta si nici nu prea poti preveni. Dar inecata in hazna? Ce umilinta poate fi mai mare pentru o mama care isi vede copilul scos din fosa septica a scolii?
Oare cat de umiliti sunt bunicii nostri, care dupa o viata de munca grea (sa fim seriosi, in comunism se muncea, te lua de pe strada si te incadra in campul muncii…si nu erau atatea instrumente robotizate si calculatoare care sa faca peste 50% din munca bruta a omului)… revin, cat de umiliti se simt bunicii nostri cand a doua zi dupa ce vine postasul cu pensia ei déjà nu mai au  bani de paine?
Oare cat de umiliti se simt copiii nostri cand marimile lor schimba regulile jocului in timpul anului scolar… cand in stanga si in dreapta se lanseaza zvonuri cum ca”anul asta niciun copil n-o sa ia bac-ul”… ?
Dar nu… ma intreb oare cat de umilit ar fi un conducator al unui popor de umiliti si obiditi? In vremuri normale…in vremuri de criza insa totul este permis… scopul scuza mijloacele sau scapa cine poate…ca vorba aia “pe pamant avem de toate, bune – rele”… mai mult rele din pacate in ultima vreme.


Leave a comment

Ultimul tomberon

Pe scara de incendiu era mare ingramadeala. Sufocanta. Ea era undeva in fata; vreo cincisprezece pustoice si pusti urcau in pas alert, in fata ei. In spate, marea de pustani,  invalmasiti intr-o agitatie dezorganizata. Zvonul de harmalaie din spatele ei se transforma in urlete amplificate de cei sase pereti albi care ii inconjurau. Intuneric. Doar varul alb cu irizatii de mica tocata difuzau o umbra de lumina. Ici, colo se puteau vedea niste polite negre, sustinand cutii metalice, sigilate. Alarma fusese data cu ceva timp in urma… „Evacuati urgent cladirea. Atentie, aceasta nu este o simulare… este adevarat… se intampla acum”.
Din plutonul din spate, deodata, zvacneste un pustan. Unghiile lui s-au transformat intr-un soi de carlige cu care se agata de peretele alb din stanga ei. Il vede, ingrozita, cum porneste intr-o cursa nebuna (cand in sus, cand in jos)…. Pustanul rade, este si el uimit de abilitatile lui de catarare. ..poate trebuia sa se faca alpinist. Poate chiar o sa incerce asta cand va ajunge afara. Brusc pustiului ii atrage atentia o cutie care are capacul desfacut. O zbugheste spre cutie, ignorand strigatele ei: „nu te apropia… poate fi contaminata… nu e bine ce faci!!!!!!!!!!!”.
Se uita la ea …”iar isi da asta cu parerea… de parca a intrebat-o cineva!”…  in cutie sunt lucruri interesante… tranzistori, diode si alte piese de schimb… Lua un tranzistor…”e tare, tare de tot”….
Merge incet, in sus, pe scara de incendiu. Parca nu mai este atata zarva. Toti se uita dupa pustanul cu unghii transformate in carlige. Pare o maimutica, jucausa, pe gratiile custii din gradina zoologica.
Deodata, un fascicol de lumina inunda spatiul. Speranta renaste. Toti se grabesc, intr-un mars organizat de aceasta data.  Ajung toti intr-o sala mare, plina de plante… ascunse printre frunze, sunt niste masute si barul, plin de bauturi. Chelneri in alb asteapta parca musterii… In colt, o vede pe Mana. Cu ochii in lacrimi. Nefericita… Deodata, Mana o ia la fuga spre masina care o asteapta la usa barului. „Mana, nu pleca…. eu te apreciez, iti citesc eseurile in fiecare zi…. asteapta, Manaaaaaa!…” Dar nu o asculta, pare ca nici nu o aude. Isi pune castile pe urechi si demareaza in tromba. Masina scartie din toate incheieturile cand rotile tasnesc pe asfalt… S-a dus si Mana…
Iese pe terasa. Aerul cald o mangaie pe obraz. Simte ca trebuie sa renunte la ceva, daca vrea sa ajunga in siguranta, cu picioarele pe pamant. Intr-un colt, zareste un tomberon. Deschide capacul…. se gandeste la ce ar putea renunta. Cu un zambet spanzurat in coltul gurii, arunca cei 28 de ani de cautari. „ probabil ultimul boschetar din oras ii va gasi si isi va face o …bratara de aur”.
Se uita, deja zambinda toata, spre piciorul drept. Tinicheaua de argint atarna greu. Un gand fugar ii da tarcoale… „O voi pastra totusi. Poate ca, in timp, privind-o, imi va aduce aminte de Soarele care incalzea Pamantul. Desi….”


Leave a comment

Cufarul cu amintiri (V)

Esti tu

Privirile de lacrimi pline,

Obrazul palid in lumina diminetii

Si glasul slab pierdut in noapte

Chemand lumina-ntarziata…

Si bratul moale, agatat de o iluzie

Pasul incet calcand din piatra in piatra

Si trupul tau chinuit

De-un foc ce nu-si gaseste rostul…

Privesti imaginea neclara din-oglinda

E jalnic, si totusi asa este

Pierdut in ceata ne-mplinirii

Asteapta, deci, cu nepasare

Clipa cand iti voi striga „Esti tu!”

(7.11.1985)


Leave a comment

Ce mai citeste lumea la metrou

In ultima vreme am fost foarte placut surprinsa de faptul ca in mijloacele de transport in comun, mai ales in metrou, lumea citeste. Oameni de diverse varste, de ambele sexe, imbracati mai bine sau mai ponosit, citesc cu infrigurare de la clasicul Ring (ca doar e gratis!), Libertatea sau Click, pana la cartile tiparite si vandute cu Adevarul sau Jurnalul National, sau carti SF (mari, cartonate)….  Este imbucurator faptul ca lumea a inceput sa citeasca din nou….se pare ca au redescoperit placerea de a-si insusi  si din experienta altora, nu numai din a vedetelor  confectionate de un public cu pretentii mici …sau care se complace in „comercialismul” (oare exista in DEX acest cuvant?) excesiv de la TV.
Azi dimineata, am vazut o doamna, cam de vreo 35 de ani, absorbita toata de cartea pe care o tinea cu tandrete in maini. Era destul de departe de mine doamna, asa ca mi-am mijit ochii… nu mica mi-a fost mirarea la constientizarea titlului: „Daca dragostea ar putea gandi. Cum sa-ti folosesti mintea pentru a-ti ghida inima”…
Am inchis ochii si am inceput sa revad franturi de sentimente… da, sa le vad cu ochii mintii, asa cum inima vrea sa le revada… usor diformate si romantate de timpul care bineinteles ca le rezolva pe toate!!!!! Si nu am vrut nicicum ca inima mea sa fi gandit cand m-am indragostit prima oara, si a doua oara… si tot asa, pana am inceput sa cunosc oamenii, sa pretuiesc adevaratele valori care imi incalzesc si acum sufletul: prietenie, sinceritate, deschidere spre comunicare, familie si mai ales onestitate.
Daca inima mea ar fi gandit, as fi ales calea simpla, a unui mariaj aranjat cu baiatul unui director general de la Fabrica de Calculatoare Felix… sau cu baiatul de general (asta nu prea era aranjament… putea fi dragoste, daca ar fi fost putin insotita de un minim de comunicare)… sau poate ma casatoream la propunerea secretarei de partid din intreprinderea in care lucram si primeam apartament cu 2 camere in zona parcului IOR….
Daca inima mea ar fi gandit, nu as mai fi avut amintirile faptelor si sentimentelor care m-au imbogatit si m-au transformat in ceea ce sunt acum… o femeie implinita, care a trait si traieste, iubita si iubind… asta da bogatie!


Leave a comment

Martie

Din nou luna martie ma surprinde cu lucruri noi. Lucruri bune. Frumoase. In luna martie mi s-au intamplat numai lucruri bune. Intamplari cu talc sau fara… intamplari care mi-au marcat sufletul. In bine.
E luna reinvierii. Luna sperantei. Luna regasirii. A luminii. O promisiune pentru o vara frumoasa, cu mult soare si flori.
Un nou inceput… de drum, de viata… de iubire … un nou drum spre un tarm ce incepe sa se zareasca la orizont.
Posibil sa fie ultimul tarm pentru mine. De aceea sunt atat de bucuroasa ca am avut curajul sa ridic privirea si sa vad oportunitatea de a redeveni eu. Cea de care mi-a fost atat de dor. Zambitoare, spirituala, dornica sa impartaseasca bucuriile cu toti cei din jur. Indiferent de convingeri sau statut.
La multi ani!