Reflexii in timp


Leave a comment

Puzzle

Sinceritate vad in ochii tai, iar
Ura nu-si gaseste loc pe frunta-ti lata,
Primavara e in zambetu-ti larg, dar si
Orgoliu trist – inchis intr-un cuvant de dor aproape nerostit.
Si iar ma-ncearca sete de noi, cei doi, nedespartiti de
Adevar ascuns in lacrimi calzi, uscate-n vant suierator de martie tarziu.
E-o nebunie curata sa mai cred ca putem fi din nou doi,
Cand totu-n jur devine un puzzle colorat, cu mii si mii de bucati pe care le tot ratacesc;
Doar tu ramai tot cerebral, in departari, atent la tot ce-n urma ai lasat.
Iar eu tanjesc si vad cum nicio ratiune nu ma impiedica sa ne astept!