Reflexii in timp


Leave a comment

A venit si randul pinilor

In urma cu 5 ani, iesirea din Bucuresti spre Giurgiu era de vise rele. Drumul care se voia si chiar se numea european, care leaga capitala de portul Giurgiu si iesirea spre Bulgaria, incepea pe patru benzi si era cat de cat asfaltat. Insa pe partea dreapta o mare de gunoaie trona pe campul care, in vremea nenorocitilor de comunisti, era acoperit de lanuri de grau si insule de maci. Gunoaie, de tot felul…aruncate de oamenii care locuiau chiar vis-a-vis de camp, de-a lungul aceluiasi drum european.

Pe marginea drumului ramasesera insa copaceii… niste pini cam tristi e drept…dar totusi o pata de culoare, ilustrare a ideii ca totusi exista viata pe acel taram uitat de civilizatie… Parca plangeau pinii aceia…aplecati spre pamant, cu capul in pamant, de rusinea celor ce se intampla in jurul lor….
Anii au trecut…edilul s-a schimbat si odata cu el au aparut oamenii de la REBU…desfasurare serioasa de forta a fost atunci, camioane intregi au robotit zile intregi si au reusit sa curete zona. Au pus tomberoane si panouri mari care avertiza poporul ca se vor percepe amenzi in cazul in care vor mai fi aruncate gunoaie in alta parte decat la tomberon.
Apoi au facut trotuoarele…le-au asfaltat, au pus banci si felinare… o alee frumoasa, la marginea unui drum european…in cazul in care calatorul oboseste, sa se poata odihni la umbra unui pin…Parca si copacii isi revenisera… parca nu mai erau asa plecati si tristi…erau acum inconjurati de spatiu verde…gazon englezesc si borduri varuite frumos, in alb…aratau bine, ce mai!
Dar civilizatia ii ajunge si pe copacei din urma….se vorbea de ani buni despre planuri marete de modernizare si largire a drumului european…nimeni nu credea ca se vor pune prea curand in practica…. si totusi…
Azi dimineata, iesind din oras spre Jilava, am ramas inmarmurita la propriu la vederea masacrului de pe trotuoar. Pinii, dragii nostri copacei, erau culcati la pamant… zaceau, parasiti, taiati…inghesuiti unii peste altii…
Mi-au dat lacrimile si nu mi-am putut retine gandul  la cele cateva dimineti in care, elevi fiind de generala, am participat cu mic cu mare la plantarea acelor copaci…eram la vremea respectiva suparati ca drumarii (la o alta modernizare a drumului) ne luasera vechii prieteni – duzii falnici ce strajuiau strada si parca ne aparau pe noi, copiii, de toate relele din lume…si parca ca o recompensa ne-au  lasat sa plantam puietii de pin…ca vorba aia, ai trait degeaba daca nu ai plantat macar un pom…si acum un sentiment de dezradacinare…de parca s-ar incerca cu tot dinadinsul sa se stearga tot ce tine de trecut…chiar daca acel ceva e  bun… frumos…incarcat de amintiri…apoi ma intreb: cati din copiii de alta data si-au amintit ca au participat la plantarea musuroaielor de crengi de pe trotuoarul chel?
Din pacate a venit si randul pinilor…sa dispara…sa faca loc unei alte bucati de asfalt, in plus, pe care masinile in goana lor nebuna sa ridice colbul de pe marginea rigolei …civilizatie intr-adevar!
Advertisement