Reflexii in timp


Leave a comment

Ce mai citeste lumea la metrou (X)

In ultima vreme se pare ca nu mai citeste…or fi toti cititorii in vacanta sau nu mai merg cu metroul. Habar n-am. Cert e ca nu am mai prea vazut titluri interesante…doar “ring” si “lbertatea”. Restul e “cancan”… 🙂

Dar…ei bine, deunazi, o colega draga mie mi-a povestit “o perla din 122” (n.r. autobuzul). Era dimineata, iar colega ocupase locul de la margine. La fereastra un tip. Cititor infocat si putem spune chiar inversunat. Cartea? Deosebita.

“SEX ca la carte”. Tare de tot, nu? Dar mai tare era ca omul umpluse cartea de post-it-uri. Ajunsese la pozitia 118 Scaunul. Culmea, chiar statea pe scaun. Colega sa lesine cand a vazut titlul. Si imaginile. Cu greu s-a abtinut sa nu il intrebe: “nu te supara, repeti pentru examen?!!!”

Genial!!!! Sa citesti in autobuz o carte de asemenea anvergura si impact…Dar ce vrei? traim intr-o lume in care se vorbeste/scrie doar despre sex, sanatate si parenting…citesti si iei notite, nu? ca nu stii cand iti foloseste…

Nu mi-am putut infrange curiozitatea si am cautat pe internet. E vorba de “Sex ca la carte” de Paul Jenner. Cica ar fi facut un calcul omul asta specialist in a scrie carti despre sex (acum’ poate o avea si ceva experienta, nu stiu, nu comentez, nu contest 🙂 ). Cica in medie, oamenii petrec foarte putin facand sex (nici aici nu inteleg clar la ce se refera: la plastilina, mulaj, pictura nud sau alte variatiuni 🙂 ). Cateva minute odata la trei zile, poate, cu chiu cu vai, o ora pe saptamana. Daca ar fi sa te gandesti cat timp petreci mancand, la cumparaturi, in fata calculatorului sau chiar si in fata demodatului televizor, e cam trist, nu? In schimb, petrecem mult timp gandindu-ne la sex, poate adanciti intr-o fantezie cu un coleg/colega de birou sau chiar uitandu-ne la scena fierbinte dintr-un film. Ceva-ceva adevar parca ar fi, nu?

Sa revenim insa la cititorul nostru pasionat. Zic sa nu fim rai si sa nu aruncam piatra. Omul poate chiar era interesat. Poate chiar voia sa treaca examenul vietii lui. Sau poate ca se pregatea pentru vremuri de rastriste, cand singura bucurie/relaxare/divertisment (sau spuneti-i cum vreti voi) a oamenilor e aceea de a face dragoste.

Si mi-am adus aminte fara sa vreau de un film cu Silvester Stallone. Fusese inghetat – intr-o inchisoare dintr-un viitor incert. Fost politist. E dezghetat la un moment dat pentru a incerca sa prinda un hot (dezghetat si el din greseala). In viitorul acela incert si automatizat, oamenii nu mai faceau dragoste. Copiii erau facuti prin telepatie (nu mai retin exact procedeul, cert e ca oamenii nu se mai atingeau). Va imaginati socul lui Sly cand Sandra Bullock ii povesteste nebunia asta!!!! Normal ca se indragosteste de Sly si cunoaste bucuriile vietii in final!

Si ma intorc din nou la omul nostrum din autobuz… poate ca in subconstientul lui se pregatea pentru o astfel de eventualitate…si ar fi vrut sa mearga cu lectia bine invatata! Caci n-ai prea putea sa ii rezisti Sandrei Bullock, nu-i asa?

Una peste alta, sa ne bucuram ca oamenii citesc si chiar iau notite. E un semn ca traim!

 sex ca la carte

 

 


Leave a comment

Fluturele si tramvaiul albastru

De cum l-am vazut, in departare, am stiut ca e deosebit. Albastru. Maricel – ma rog, nu foarte mare, dar nici prea scurt :). Se misca cu o viteza destul de scazuta, astfel ca l-am asteptat in soarele diminetii cu nerabdare (adica, batand usor din picior, cu teama cuibarita in minte ca voi pierde microbuzul de la Aviatorilor). De altfel, nici nu putea fi prea obisnuit, pentru ca, recunoasteti, cate tramvaie albastre putem admira, zilnic, pe sinele capitalei noastre dragi?

A poposit, obosit si usor scartaind din cauza franei blocate pe una din roti (mi-am imaginat eu asta, ca in realitate nu stiu exact de ce scartaia!!!!! J) in statia mai goala ca de obicei la ora matinala. Vacanta? Concedii? Sau pur si simplu plictisiti de inghesuiala de la primele ore ale zilei, calatorii obisnuiti au luat-o la picior spre gura de metrou, cea datatoare de timp si racoare?

Urcand in mijlocul de transport cam neobisnuit macar din perspectiva culorii, daca nu si a marimii surprinzatoare pentru o dimineata de vara cand se presupune ca lumea e plecata in concediu, am simtit din nou senzatia de diferit. Era suficient de multa lume in tramvai. Oamenii erau mai tacuti ca de obicei, dar ca in fiecare zi de luni, cand parca toata lumea porneste – mai greu, dar totusi porneste – spre serviciu, ca spre o mica oaza de odihna.

Deodata am auzit palpaitul de aripi. Si am vazut o mica umbra, umblatoare, alunecanda pe geamul murdar ce nu prea lasa lumina sa razbata. Am clipit sa alung iluzia optica. As! Nicio iluzie optica. Un fluture se zbatea sa iasa … sa fuga … sa se elibereze… a reusit sa ajunga pe geamul – murdar, cum altfel???  – din fata mea. L-am privit indelung cum se zbate si cum, obosit de forta cu care se avanta in sus si in jos, aluneca pe sticla prafuita. Si iar se avanta, curajos si insistent, sa gaseasca calea spre libertate. Parea o mica „parabola”, un simbol pentru noi toti, cele peste o suta de suflete din tramvaiul obosit…se zbatea, se avanta, se precipita, pret de cateva clipe, catre libertate, pentru ca apoi sa isi traga rasuflarea, alunecand pe geamul unsuros si umed din cauza caldurii.

Cand a trebuit sa cobor, am lasat fluturele frumos colorat si tare curajos odihnindu-se intr-un colt murdar de fereastra. L-as fi luat cu mine, dar mi-a fost teama sa nu ii ating aripile si sa il distrug. Caci fara puf pe aripi, fluturele nu poate zbura. Si cum ar putea supravietui un fluture care nu zboara? Si-ar pierde libertatea si ar muri… de durere si tristete, in universul fara flori al tristului tramvai albastru!

PS:„Albastrul este cea mai rece dintre culori si, in valoarea sa absoluta, cea mai pura, in afara vidului total al albului neutru. Albastrul deschis este calea reveriei, iar cand se intuneca, albastrul devine o cale a visului.Un mediu albastru calmeaza, linisteste, dar, spre deosebire de cel verde, nu tonifica, pentru ca el nu prefigureaza decat o evadare fara priza asupra realului, o eliberare care, cu timpul, devine deprimanta. Profunzimea verdelui confera, dupa Kandinsky, o impresie de odihna terestra si de multumire de sine, in timp ce profunzimea albastrului are o gravitate solemna, supraterestra”. Cine a spus asta? Imi pare rau dar nu mai stiu…. e oricum de pe „net”.


Leave a comment

“Try something new for 30 days! “

“Rasfoind” internetul, am gasit ceva interesant pe blogul unui student. Un clip al lui Matt Cutts despre cum poti sa te simti mai bine in pielea ta, facand de-a lungul unei intregi luni, ceea ce iti doresti, dar nu ai indraznit pana acum. Astfel, talentatul orator ( 🙂 ei, de fapt de un “calculatorist” infocat, inginer la Google!) te indeamna ca timp de 30 de zile sa faci zilnic ceva ce iti place…dar in fiecare zi sa faci aceste lucruri – fara amanari, fara recupari dupa…sau alte chestii de acest gen.

Spune Matt Cutts (bineinteles, cu alte cuvinte – da, corect, in engleza!) ca atunci cand te simti blocat in anumite automatisme si simti ca nu iti mai place ceea ce faci, e bine sa incerci sa faci ceva nou, ceva diferit, ceva ce simti ca va adauga un plus de bucurie si interes in viata ta.

Va las sa il urmariti si voi, macar pentru a va “smulge” un zambet!!!

Destul de convingator, nu-i asa? Oricum, destul cat sa imi promit sa imi fac si eu lista “To do within next 30 days”:

  • Sa merg in fiecare zi pe jos 4 statii de tramvai (adica pana la metrou);
  • Sa nu mananc niciun gram de paine;
  • Sa termin romanul pe care l-am inceput acum doi ani – sa aiba minimum 50.000 de cuvinte!
  • Sa rad macar 10 minute pe zi!

Sper ca voi reusi… Cu siguranta nu voi renunta insa la cafea. Toate bune si frumoase,  dar nu imi pot retine intrebarea: si dupaaaaa?

Dupa, cu siguranta imi voi aminti cuvintele pline de duh ale lui James M Barrie : “Secretul fericirii nu este sa faci ceea ce iti place, ci sa-ti placa ceea ce trebuie sa faci”

Noapte buna!

 


Leave a comment

Lumea in care traim (II)

Ne place  sa credem ca e o lume minunata. Cum nu avem alta, vrem sa credem  ca asa si e!

E minunata, e drept, pentru ca ne da, aproape in fiecare zi, motive sa ne minunam (asta daca nu ne crucim J).

Si cum altfel, cand auzi, citesti, asculti stiri ca cele de mai jos:

MEDICI de TOP, SALARII de MIZERIE! Uite cat castiga DOCTORII care zilnic  SALVEAZA VIETI” …sar peste detalii si polologhia de rigoare a celui care trebuie sa scrie un articol pe 2 coloane…ei bine, poate va imaginati ca nu cine stie ce. Am citit ca ei sunt remunerati cu cca 2700 RON net. E mult? E putin? Mizerabil as zice …probabil ca daca ar fi fost in Euro ar fi fost putin mai echitabil pentru munca si raspunderea pe care o au. Eu cred ca e la mijloc o neintelegere: guvernantii (wow, cum suna asta..gen Mary Poppins, cu umbrela zburatoare) nu le maresc salariile pentru ca stiu ca aproape toti primesc recompense din partea pacientilor; iar pacientii cand citesc o astfel de stire, normal ca se simt datori sa cotizeze cat  de putin din putinul lor sa nu aiba dom’ doctor grija zilei de maine!

Poate de aceea sunt nevoiti si medicii sa faca afaceri…cu ce au!  „Medicii de familie isi vand pacientii, la pachet, cu 20.000 de euro lista” Deci: pacientii inscrisi pe lista unui medic de familie pot fi vanduti legal, en gros, catre un alt medic. Culmea e ca nici nu te anunta nimeni. Descoperi, cand te duci si tu, ca fraierul, la cabinet, te asezi la coada imensa de pensionari  (ca de, n-ai stiut ca in prealabil, trebuie sa iti faci o programare) – descoperi deci ca ai stat degeaba la coada 3 ore, trebuie sa iei coada de la capat, dar la un alt cabinet. Frumos, nu-I asa? Chiar elegant!  Asta daca nu esti informat ca ai fost lasat mostenire  doctorului  junior, fiul sau fiica doctorului tau de familie dus in lumea dreptilor.

Ai vrea sa razi, dar parca nu e cazul, nu? Fii totusi fericit, se poate si mai rau. Iata un exemplu:

„Cantaretul Gheorghe Gheorghiu a fost amuzat de faptul ca a fost inclus intr-un calendar cu cei mai rai dictatori din istorie, alaturi de Hitler si Muammar Gadafi, publicat in Kenya in urma cu cativa ani si descoperit recent de utilizatorii romani de Internet.”Fotografia lui Gheorghe Gheorghiu a aparut intr-un calendar publicat in Kenya in 2011, in care erau ilustrati unii dintre cei mai duri dictatori din istorie, printre care si Stalin, Hitler, Gaddafi sau Saddam Hussein. Probabil ca l-au confundat cu Dej. Cine stie? Cantaretul s-a amuzat, ca doar are simtul umorului dezvoltat. I-as fi recomandat sa ia legatura cu revista respectiva sa trateze despre daune morale si prejudicii aduse imaginii…dar stiti, cum e el, adeptul lui „daca dragoste nu e, nimic nu e…”

Despre bani vorbesc altii din afara Europei si  Americii de Nord.Tarile din grupul BRICS infiinteaza o noua banca de dezvoltare. Liderii tarilor BRICS au semnat o intelegere care prevede infiintarea unei noi banci de dezvoltare cu un capital de 100 de miliarde de dolari. Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud vor contribui, in mod egal, la capitalizarea bancii”. Tari mari, cu resurse, dar si mari consumatori de resurse, par sa investeasca in dezvoltare si se pun, de buna voie, in mana tatucului.

Lasati in afara acestei variante, europenii si nord americanii par sa isi caute si ei un loc sub Soare in eventualitatea terminarii resurselor in zona lor terestra…se pare ca l-au gasit:

“Astronomii de la NASA au anunțat ieri (n.r.15 iulie) ca a fost facut un pas important in gasirea unei planete asemanatoare cu Pamantul.  Kepler-22b, așa cum a fost botezat corpul ceresc, se afla la 600 de ani lumina de Terra și graviteaza in jurul unei stele asemanatoare cu Soarele nostru”.

Ne vom muta probabil acolo, candva, sa facem ce stim noi mai bine: sa epuizam resursele!!!! Cat mai repede, caci acum consider  ca suntem suficient de evoluati incat sa nu mai asteptam milenii ca unul din noi sa inventeze roata…sau poate era doar pizza? J

O seara buna sa aveti!

lumea


Leave a comment

Stimabililor, nu etichetati daca nu intelegeti!

Mi-e din ce in ce mai clar ca diminetile din toiul verii nu sunt prea prietenoase! Ori alergi dupa tramvai si te inghesui in nenorocirea aia cu un singur vagon, desprinsa parca dintr-un film de groaza (noroc ca lumea nu il prea baga in seama pe primarul general si nu circula doar cu transportul in comun – altfel ar fi dezastru la propriu!). Ori incerci sa iti revii dupa o noapte nedormita din cauza caldurii insuportabile din cutiuta de chibrituri cu care te mandresti si o alinti “casuta draga”! ori – cum a fost cazul in aceasta dimineata  – te prost-dispun comentariile unor stimabili care poate n-au avut somn, sau poate nu au altceva de facut la prima ora decat sa isi critice odraslele (ale lor ori ale altora, nu prea mi-a fost clar!).

Grabita fiind, nu i-am vazut. Doua siluete, gesticuland in mijlocul trotuarului. Hm! Obisnuita cu astfel de obstacole, am ocolit usor si mi-am continuat drumul spre statia de tramvai. In schimb i-am auzit:

“dom’ne cand ii vad pe cretinoizii astia mici ca se bat in tablete…i-am zis, ba, telefonul e pentru vorbit, baaaaa…”

A fost suficient cat sa ma intristez! Am intors capul si i-am vazut. Doi domni in prag de pensie…sau poate pensionari “anticipati” – dar atat de violenti in limbaj. Nu stiu despre cine vorbeau…atat ca m-a durut faptul ca au pus o eticheta unei intregi generatii… e drept ca si tinerii de azi s-au transformat in mici robotei, mufati la propriu la table sau smart-uri (ei,nu masina, telefonul !!!)…e clar ca nu folosesc – sau poate nu multi dintre ei ! – aceste « masinarii » in scop educativ…dar nici pe net nu gasesti numai lucruri bune si utile ! Iar tinerii de azi isi expun cu atata usurinta viata – scolara, liceala, profesionala, sentimentala, intima (of doamne, uneori prea intima) pe facebook, pe net, pe retele, pe ici pe colo, de parca pe toti i-a lovit boala numita « exhibitionism »…dar asta e moda acum ! nu ne mai batem in sabii sau pistoale, nici macar in integrale…ne batem in poze si « stari actualizate » !

Dar chiar sa-i faci cretinoizi, mi se pare exagerat si de prost gust! sa nu uitam ca printre tinerii de azi sunt multi oameni de valoare in formare, talente adevarate, latente sau descoperite, castigatori de concursuri si olimpiade…

E vorba de progres, stimabililor ! sa fi uitat oare ca si voi ati rupt tiparele vremii voastre, fiind hipioti, purtand plete cand regula comunista spunea ca trebuie sa fiti tunsi militareste ! sau poate chiar ati in pas cu moda comunista, fluturand steagul rosu in multimea defilanda pe stadionul 23 august… si nu cred ca « stimabilii » de atunci v-au facut cretinoizi !

Iar daca nu intelegeti moda care – cu siguranta- va trece, nu judecati !  Incercati sa  zambiti si sa sperati ca totul va fi bine! Iar viata chiar e frumoasa si nu merita sa o improscati cu noroi chiar de la prima ora a diminetii !

 


Leave a comment

Sarbatori bizare: Azi e ziua Cartofilor Prajiti!!!!

Sanatosi sau nu, cartofii prajiti sunt unul dintre deliciile vietii. Poate si pentru simplu fapt ca sunt huliti de cei mai multi dintre cercetarii din toate colturile lumii. Si cum intotdeauna “bad guys” sunt mai atragatori, mai interesanti si mai cautati, cartofii prajiti sunt “cap de afis” atunci cand iei hotararea sa iesi in oras sa iti faci de cap.

La naiba cu toate dietele si toate articolele despre bomba din cartofii prajiti! Sa savurezi o portie de cartofi prajiti te poate face fericit.

Si daca nu stiai de ce te simti atat de bine dupa ce mananci cartofi prajiti (asta in afara faptului ca incalzi o zona interzisa a dietei impusa de revista x sau sefa de la III), atunci iata ce experiment a facut un cercetator american.

Dr. Mike Green, un expert in psihologia legata de alimente si alimentatie, a cerut unui grup de 60 de oameni (barbati si femei) sa se uite 5 minute la un film care prezenta dezastrul provocat de bomba atomica de la Hiroshima.

Dupa film, unei jumatati din cei prezenti li s-a dat cate o revista pentru a le distrage atentia si pentru a uita de cele ce vazusera anterior. Cealalta jumatate a primit cate o farfurie cu cartofi prajiti.

Dupa aceea, toti au completat un chestionar. Rezultatul a fost uimitor! Dr. Green a declarat ca datele psihologice (analizate si reanalizate J) au relevat faptul ca participantii care au mancat cartofi prajiti s-au simtit mai bine mult mai rapid decat cei care au citit revistele. Adica au uitat mai usor ororile vazute. De fapt, calmul s-a restaurat dupa 20 de minute!!!  De ce? Probabil pentru ca efectele biologice ale componentelor nutritionale au avut efect asupra chimiei creierului si a dus la calmare, fie, o explicatie mai simpla, senzatia placuta si calmul au fost declansate de gustul extraordinar al cartofilor prajiti. Deja stiam despre carbohidrati si despre efectul lor pozitiv aspra bunei dispozitii!

Coincidenta sau, poate nu, cartofii prajiti sunt preferatii oamenilor, de orice varsta. Un fel de fruct interzis, pe care il cauti desi stii ca iti poate face rau. Sau nu…ca pana la urma si autosugestia ajuta creierul sa faca tranzitia spre o stare de spirit mai buna, mai optimista!

Iata si cateva lucruri pe care, poate, nu le stiai despre cartofii prajiti!

1. Tara de origine este Belgia. Unii istorici spun ca primii cartofi prajiti s-au consumat in 1680 in Valea Meuse din Belgia. Localnicii inlocuiau pestele prajit cu cartofi prajiti. Obiceiul a fost preluat de mai multe popoare, care i-au combinat cu pestele prajit si au dat lumii deliciul numit “fish and chips”.

2. Cartofii prajiti au fost popularizati in Statele Unite de catre presedintele Thomas Jefferson. Foarte bine, domnule Presedinte!

3. Potrivit unui raport din Statele Unite, americanii mananca, in medie, 7 kilograme de cartofi prajiti, anual. Putin cam mult, daca e sa ne uitam la statisticile americane privind obezitatea. Dar poate n-or fi obezi doar de la cartofii prajiti, nu?

4. Doua treimi din productia mondiala de cartofi – care ajunge la peste 300 de milioane de tone – se mananca. Oare ce se intampla cu cealalta treime?

5. Continutul de sare al cartofilor prajiti este destul de ridicat, ca urmare sanatatea este pusa in pericol, in cazul unui consum mare. De aceea, sa punem mai putina sara…si asa nu vom mai avea probleme cu tensiunea si retentia de apa!

Sa fim optimisti deci! Si daca nu suntem, cu siguranta o portie zdravana de cartofi prajiti ne va aduce zambetul pe buze!

Pofta buna!

 cartofi prafiti


Leave a comment

Pablo Neruda si cateva versuri ascunse undeva in adancul sufletului

Poet si om politic chillian, castigator al Premiului Nobel “pentru opera lui, care, cu sufletul unei forte elementare, da viata destinului si viselor unui intreg continent“, Pablo Neruda s-a nascut intr-o zi de 12 iulie.

Si chiar nu puteam lasa aceasta zi sa treaca, fara sa recitesc una din poeziile mele favorite. Sper sa va placa si voua la fel de mult! Daca nu va place deja J

Cine moare?

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,

urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta;

cine nu risca sa construiasca ceva nou;

cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea,

cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui vartej de emotii,

acele emotii care invata ochii sa straluceasca,

oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;

cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;

cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile “responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste;

cine nu citeste;

cine nu asculta muzica;

cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;

cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.

Totul depinde de cum o traim…

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.

Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.

Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.

Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.

Daca va fi sa furi, fura o sarutare.

Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.

Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi…

pablo


Leave a comment

Ni se pregateste ceva?

Ultimele dimineti (sa zicem din ultimele doua saptamani) nu sunt tocmai placute atunci cand ajungi in statia de metrou. Inca de pe scarile (neprimitoare si roase de atatia pasi) de la gura metroului, esti intampinat de gunoaie. De tot felul. Mai mult sau mai putin mirositoare. Desi de obicei esti grabit, trebuie sa incetinesti si sa casti bine ochii pe unde calci, de frica sa nu aluneci pe: coji de banane, ambalaje din celofan sau poleiala, seminte, pungute din pastic, hartie…samburi de caise…o gama diversa si un sortiment bogat, ce sa zic! Bogatie de gunoi.

Reusesti, cu mare atentie si bagare de seama, sa ajungi teafar pana la zona de verificare a cartelelor. Daca ai noroc si aparatele functioneaza, macar in proportie de 80% , nu stai la coada si treci in  zona de “imbarcare”. Pardon! Mai ai de coborat alte cateva scari, tot asa de “periculoase” ca si cele de afara. In plus, nu ai cum sa nu observi cosul de gunoi. E adevarat, e ora 7:20 dimineata. Poate ca doamnele care se ocupa de curatenie incep programul dupa ora 8. Dar, pana la urma, nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva este mai bine ca sunt pline de gunoi de dau pe afara, dacat sa fie aproape goale si la fiecare mini-uragan starnit de trenurile nervoase, aceste cosuri sa se transforme in extinctoare de mizerie si microbi…cred ca ati vazut de multe ori cum flutura pungile alea de gunoi, imprastiind in jur gunoaie si mizerii ce-ti intra in ochi, in gura, in nas si chiar in suflet.

Pe peron pare putin mai curat. Nu stiu ce sa zic, probabil nu se vede gunoiul de puhoiul de oameni care asteapta, seriosi, metroul. Incerci sa te urci, dar nu prea ai loc. Auzi deodata conductorul metroului rastindu-se la tine “Folositi toate usile trenului!” Il asculti, ce sa faci?  Daca ai noroc te urci. Daca nu, ramai pe peron, tu si alti cativa nenorocosi, asistand pasivi, la dansul pungilor si fosnetul gunoaielor starnite de curentul, nebun, impins de trenul greoi. Inainte parca era mai simpatic trenul ala galben, fara cai. Mai suplu oricum, parca nu facea atata curent!!!

Mai trece ceva timp. Reusesti sa te urci. Cat de cat, circuli bine (ar trebui, in fiecare zi, sa-i uram sanatate multa si sa ii purtam recunostinta vesnica celui care a decis sa faca metrou in Bucuresti!!!). Intr-un tarziu, in jurul orei 8, ajungi la Aviatorilor. Bun! In centru, la sosea. Lume buna. Cobori grabit si o zbughesti spre gura de iesire. Spre serviciu, normal! Dar cum sa nu observi …la ora 8 dimineata…mormanele de gunoaie de pe peron. Te uiti in stanga si in dreapta. Nu-i nimeni care sa para sa vrea sa faca curatenie. Ai fi tentat sa dai vina pe oameni si pe buna crestere. Dar chiar si un om civilizat, unde sa arunce resturile unei mici gustari de dimineata? Cosurile de gunoi gem sub povara grea. Cineva a pus chiar o cutie sub cos. Geme si aceasta, da pe afara…iar metroul care vine in statie starneste din nou un “alai” ciudat de lucruri zburatoare. Nu poti decat sa iti imaginezi ca totul este bine pus la punct de cineva ce parca vrea sa-ti strice ziua!

Dar cine stie! Ei poate vor sa ne intareasca sistemul imunitar. Sau poate doar au in plan o noua majorare a pretului calatoriilor…caci domnilor, daca ar avea resurse, ar avea cu ce sa plateasca personal care sa intretina curatenia la metrou. Si cate si mai cate nu ar face ei, daca ar fi bani!

Faci chiar si o poza! Si te grabesti spre microbuz. Te rogi sa nu mai miroasa a pipi si alte izuri greu de suportat pe scarile ce te conduc afara. Azi ai avut noroc. Nu miroseau.

Dar maine?

gunoi


Leave a comment

Autoironia : pro sau contra?

“Autoironie. Dispretuindu-ma, am trezit respectul celor din jur”. Valeriu Butulescu, “Noroi aurifer”
Ma urmareste de cateva zile acest citat. Nici nu imi amintesc cum am ajuns sa il citesc. Dar imediat mi s-a intiparit in minte si nu se da plecat… sa dezvoltam deci, poate se lasa dus!!!
Autoironia e un instrument (wow, cat de “cool” suna acel englezism “tool”, dar n-am tupeu sa-l folosesc in acest context) pe care fiecare dintre noi il are la-ndemana pentru a corectarea micilor imperfectiuni pe care le (auto)descoperi in comportamentul sau chiar in propria infatisare. Cu drag si cu respect (cum altfel ar putea fi daca e vorba chiar de tine!!) iti arunci verde in fata ba una, ba alta incercand sa te autoconvingi ca asta da e progresul…ca asa, constientizand minusurile, poti sa adaugi plusuri… Daca privesti lucrurile in acest fel, da, poti spune ca a fi autoironic e o calitate. Pe care, sa fim sincer, nu o pot avea toti oamenii. Trebuie sa fii inteligent sau macar masochist sa iti asumi critica si autocritica…pana la urma, asta e autoironia. O autocritica fina si delicata, sa nu te doara prea tare cand cazi de acolo, de pe piedestalul unde te-a urcat …poate mama ta, poate sotia, ori poate chiar iubitul…
Dar cand consideri autoironia o arma de aparare impotriva atacurilor venite din partea celor din jur…atunci parca nu ar mai fi chiar o calitate. Pentru ca atunci faci o autoironie ca sa scapi de rautatile celorlalti…dar nici nu faci nimic sa corectezi neajunsul descoperit. Sau mai bine zis, ascuns sub pres. El ramane acolo…in intuneric, spumegand sau doar dormitand, asteptand un moment prielnic sa iasa iar la iveala…si cred ca atunci nicio autoironie…cat de fina, cat de amuzanta ar fi ea…nu te mai spala de valurile de critici ce vor veni.
Eu nu cred ca autoironia e dispret de sine. Si nici nu cred ca asa trezesti respectul celor din jur. Din contra…eventual smulgi un zambet stramb in coltul gurii, un gest de lehamite…
Important mi se pare sa te impaci cu tine insuti. Sa te simti bine in pielea ta. Sa incerci sa corectezi ceea ce consideri ca trebuie corectat. Si pana la urma, nu cred ca exista un om – un singur om, pe lumea asta care sa fie placut de toata lumea…

Si pentru ca totul a devenit prea serios, sa ne descretim putin fruntile cu un catren atat de simplu si frumos. Din pacate nu cunosc autorul! Asa ca o dau anonima. 

Autoironie

Spunea deunazi un amic,
Ca nu ii place mutra mea,
Si eu atunci ce sa mai zic
Cand zi de zi ma vad cu ea?!

be-yourself-everyone-else-is-already-taken-note


Leave a comment

Sarbatori bizare: Ziua SCUD

Daca ar fi sa cauti in dictionar, SCUD inseamna, in limba engleza, “nori miscatori pe cer impinsi de un vant destul de puternic”, “rafala de vant” sau “chiar a fugi repede”. Ma intreb totusi de ce am sarbatori intr-o zi de 8 iulie nervozitatea vantului cand se presupune ca ne aflam in luna lui cuptor? Ma rog, daca n-am fi sub atentionare cod galben de ploi si vijelii, chiar ai zice ca e vara…

Am mai gasit pe undeva pe net ca SCUD sunt niste rachete rusesti. Cica sunt nasoale! Ce-o insemna asta nu as vrea sa stiu. Destul ca am citit dimineata o stire pe “burtiera” de la A3 ca Putin recomanda ca Rusia sa extinda exportul de armament.

Hai ca totusi nu cred ca sarbatorim azi norii zburatori sau proiectilele rusesti. Cica e vorba de “Savor the Comic, Unplug the Drama”. Ei asta e cu totul altceva, nu-i asa?

M-am tot gandit cum sa “asezonez” eu in limba noastra, cat mai plastic, dar si mai aproape de adevar acest indemn pe care ar trebui sa il celebram azi:“Savor the Comic, Unplug the Drama”. Am tot incercat si cea mai buna traducere mi se pare: “scoate plansul din priza si razi din toata inima”.

Sa radem deci…sa uitam de griji si neplaceri…sa ridicam din umeri si sa radem…de noi insine si despre tot. Pur si simplu sa radem.

Se spune ca rasul este ceva natural pentru fiintele umane. Bebelusii pot rade si chicoti inainte de a putea vorbi. Cat de destepti sunt bebelusii astia!!! Rad cat pentru toata viata lor…

Dar uite, ca mai sunt zile in an, cand ni se aduce aminte si noua, oamenilor mari,  (de voie, de nevoie) ca trebuie sa radem…de 1 aprilie, sau de 8 iulie… or mai fi si alte zile cu si despre ras, dar inca nu le-am descoperit. Pana acum J.

Spun unii insa ca rasul ingrasa. Altii, din contra, zic ca daca razi 15 minute pe zi arzi 40 de calorii…Unii spun ca rasul dezvolta o rezistenta mai buna la durere…altii spun ca, din contra, sunt cazuri cand poti muri de ras. La propriu…

Eu cred ca daca razi cu masura, nu e niciun risc. Nici de ingrasare (ca doar vei renunta la batoanele cu fistic de la Lidl, nu-i asa?) si nici de fractura a maxilarului…nici de pierdere a cunostintei…ce ti-e si cu oamenii astia de stiinta! Nici nu mai stii ce sa crezi! Se contrazic in argumente de te-apuca rasul!!!!

Sa riscam zic si sa radem  putin, macar acum, la finalul zilei!