Reflexii in timp


Leave a comment

Nikolai Vasilievici Gogol – 4 citate interesante si o concluzie! – de ziua lui!

“Prin chinuri si suferinte ne este dat sa capatam acea farama de intelepciune pe care nu ne-o pot sa cartile”

“Cu cat adevarurile sunt mai inalte, cu atat trebuie sa fim mai atenti cu ele; altfel, se transforma in locuri comune, iar locurile comune nu mai sunt crezute”.

“Intelepciunea cea mai mare nu sta intr-o vorba de dojana, ci intr-o vorba care, fara sa-si bata joc de nenorocirea omului, sa-l imbarbateze, sa-i dea curaj”.

„Fiţi suflete înviate şi nu suflete moarte!“

Si concluzia…

Notiunea de „roman rusesc“ nu numai ca a debutat odata cu această opera neterminata a lui Nikolai Vasilievici Gogol (“Suflete moarte”), ci, practic, toate capodoperele rusesti, care au urmat-o, isi au radacinile in ea. Dostoievski a mers chiar mai departe, afirmand ca „Toti scriitorii rusi se trag din mantaua lui Gogol“.

nikolai_gogol


Leave a comment

Dor de Nichita…

Astazi ar fi implinit 81 de ani. Numai ca timpul nu a mai avut rabdare cu el. S-a oprit, brusc, neinteles, in decembrie 1983…o pierdere imensa pentru peisajul cultural din Romania…dar si pentru oamenii simpli, carora, le oferea, in fiecare sambata un minut de desfatare si de bucurie…La inceputul anilor 80, Tudor Vornicu avea o emisiune televizata de mare succes (cum altfel, daca era si singura care trata si alte subiecte in afara plenarelor si congreselor…). “de la A la infinit” se numea… era sambata dupa amiaza…erau 3 ore de evadare din cotidianul gri…erau desene animate de Disney, secvente din filme vechi -Tudor Caranfil (tatal) avea o rubrica de critica de film…a facut praf mitul celui mai bun film “Pe aripile vantului” dar asta e din alta poveste!!!

Tin minte ca alergam intr-un suflet de la liceu sa ajung acasa pana sa inceapa rubrica in care poetul Nichita Stanescu ne transmitea din gandurile lui…pure…pline de viata…de poezie…de omenie.

Se povesteste ca Nichita Stanescu a pierdut de doua ori premiul Nobel pentru literatura: prima data in 1980 si a doua oara dupa 4 ani, in 1984. S-ar parea ca sforile au fost trase la nivel inalt, pentru ca era de necrezut si inadmisibil ca un roman, un poet, chiar si de talia lui Nichita, sa ia premiul Nobel inaintea primului cetatean al tarii, Ceausescu Nicolae.Se spune chiar ca delegatia suedeza a fost in Romania, dar Uniunea Scriitorilor a refuzat sa gazduiasca aceasta intalnire. Nichita i-a primit in apartamentul lui, unde i-a intampinat cu casa plina de flori (cumparase toate florile din piata Amzei…) si cu versuri multe si frumoase, recitate cum numai el stia..L-au tradat atunci securitatea, prietenii, apropiati sau doar cunostinte…

A doua oara, dupa ce a castigat un premiu important pentru poezie in Serbia…a intrat din nou in atentia Academiei suedeze…ar fi putut fi canditat la premiul Nobel pentru 1984…insa Nichita nu mai era…pentru el era deja prea tarziu!

Sa ne amintim asadar de Nichita cu dor si cu speranta ca generatia de maine va redescoperi gustul pentru literatura romana si pentru poetul care a marcat ultimul secol de poezie si a reinventat limba romana:

Limba romana este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvoraste, de aceea, pentru mine viata se traieste”.

 

“Gand 4 Atunci va fi o poveste scurta, o confesiune scurta. Acum doua-trei doua-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era ingrijorat ca as fi bolnav,care era fericit ca m-as fi insanatosit, ma rog… Si-mi spune un lucru care m-a lasat asa… nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: ba, poete, zice, nu mor caii cand vor cainii. Si-mi spun mie: stii ca are dreptate, am spus eu, sa stii ca omul asta are dreptate. Pai nu mor caii cand vor cainii! Si, de altfel…”

“Ea

Tocmai acum, tocmai acum

cand o iubesc cel mai mult,

tocmai acum am mintit-o.

Tocmai acum, tocmai acum

cand ea tine cel mai mult la mine,

tocmai acum am umbrit-o.

Tocmai acum, tocmai acum

cand ea se gandeste la mine

fluier a paguba.

Tocmai acum, tocmai acum

cand ea e cea mai frumoasa

de pe lumea stelelor mele, orbesc.

Tocmai acum, tocmai acum

cand ii simt gratia

strabatand toate zidurile orasului

surzesc.

Tocmai acum, tocmai acum

cand simt ca ei ii este dor de mine

imi jignesc prietenii nemaisuportand cat de dor poate sa-mi fie de ea.

Tocmai acum, tocmai acum

cand ea isi calca de drag de mine rochia in carouri,

eu stau si curat lanci cu benzina

ca sa le azvarl in animale si in vulturi.

Tocmai acum, tocmai acum

cind ar fi trebuit sa fiu

cuprins de o tandra alergare,

ma prelungesc in vis

de frica de a fi fericit.

Tocmai acum, tocmai acum

cand ea iradiaza de lumina inimii ei,

citesc despre toate novele

si toate stelele explodate

si ma lungesc cat cea mai lunga strada din oras

si ma asfaltez

si ma imbrac in ninsoare si gheata,

mai ales in gheata,

mai ales in gheata, mai ales in gheata,

ca ea, scumpa si divina de ea

trecand sa alunece

si sa cada si sa-si raneasca glezna,

pe care, doamne,

de atata vreme nu i-am mai sarutat-o.

La urma urmei,

cine are curajul sa sarute o glezna

daca ea nu schioapata ?!


Leave a comment

Cufarul cu amintiri (VI) – “Generoasa fundatie”

Mi-am amintit zilele trecute de o piesa de teatru pe care am vazut-o odata, demult… prin 1980, la Teatrul National. Ce m-a dus cu gandul asa de departe? Butonand telecomanda, am dat pe TVR 2 de o piesa de teatru „Cafeneaua” – cu Horatiu Malaiele, Dana Dogaru si Emilia Popescu. Urmarind cateva scene…chiar nu stiu cum si de ce…mi-am amintit de piesele de teatru pe care le puteai vedea in plina epoca comunista la teatrele din Bucuresti. Au fost multe piese de teatru care m-au impresionat. Dar „Generoasa fundatie” mi-a ramas cumva aproape de suflet. Mi-a placut enorm Ovidiu Iuliu Moldovan. Era idolul meu. Imi placea atat de mult felul cum recita el Eminescu…ziua de 15 ianuarie era intr-adevar o sarbatoare pentru mine, pentru ca la televizor puteai vedea actori buni, recitand din opera marelui poet…dar dintre toti, Ovidiu Iuliu Moldovan ma impresiona cel mai tare….

Sa revin la ideea mea…Ma revad adolescenta, in al treilea rand, in Sala Mare, urmarind piesa …destul de grea pentru un copil de 16 ani…si totusi…mesajul era puternic, transmis cu voce clara, raspicat, parca sa auda si ceilalti din afara salii…un curajos rechizitoriu la adresa totalitarismului, cu trimiteri foarte transparente catre realitatea pe care o traiam zi de zi in societatea comunista…pe vremea aceea, in sala de teatru era o liniste sfanta. Rar puteai sa auzi si altceva in afara de replicile actorilor. Dar la acest spectacol – sala participa . Suspine, fosnet de haine, oameni care se foiau pe scaun, uitandu-se in jurul lor…cu teama…sa nu fie vreun securist pierdut prin sala… iar replica personajului principal, ceva de genul „trebuie sa fii foarte destept ca sa ti dai seama ca de fapt traiesti intr-o inchisoare” a smuls ropote de aplauze.

Stiu ca am iesit din sala uluita. Eram pe vremea aceea prea tanara sa pot intelege ce se intamplase acolo pe scena…cum de eroul – constient in final ca e in inchisoare si este condamnat la moarte, poate sa se impace cu soarta si sa mearga pe „infioratorul tunel catre libertate”. Cum de moartea putea insemna libertate?

La scurt timp, intr-o vacanta de vara din liceu, am descoperit emisiunea „Actualitatea romaneasca” de la Europa Libera…am inteles atunci de fapt cam ce se intampla si cum noi toti eram doar niste rotite ale mecanismului infernal, specializat in cultul personalitatii si spalarea creierelor. S-au inselat insa…nu le-au spalat pe toate!

Au trecut ani… si din cand in cand imi aduc aminte de aceasta piesa si de mesajul transmis. Cenzura, unde era cenzura? Sa fi scapat cumva acea piesa de furcile caudine ale cenzurii? Sau sa fi trecut, in mod deliberat, de cenzura pentru a mai lasa oamenilor o umbra de iluzie ca in Romania socialista oamenii se mai puteau exprima liber? Ca si o coincidenta, in fataTeatrului National, in 1989, au murit multi oameni. Sau poate nu a fost intamplator, cine sa mai stie…

Un ultim gand… m-a intrigat cumplit si m-a dezamagit in aceeasi masura cum de se permite ca acesta piesa de teatru extraordinara sa fie pusa in scena, la un penitenciar. cu actori detinuti. Imi si imaginez un arestat jucand in haine proprii rolul idealistului care tanjea spre libertate incat chiar credea ca e liber si ca poate vedea cerul oricand dorea. Mi se pare ca parabola a fost dusa in derizoriu. Si zau ca nu merita!

generoasa fundatie


Leave a comment

Constanta Buzea – pe nedrept cunoscuta mai mult drept “sotia vesnic ranita a lui Paunescu”

buzea

Constanta Buzea, socotita de istoricii literari unul dintre cei mai mari poeti romani din a doua jumatate a secolului XX – inceput de secol XXI, s-a nascut, in Bucuresti, in 29 martie 1941. Tanara, increzatoare, s-a indragostit si s-a casatorit cu poetul Adrian Paunescu.

“La inceputuri, imi paruse ca un gladiator. Luptand cu saracia lucie, cu foamea lui masiva, ardoarea de a se afirma ca poet, ca lider si «cel mai tanar poet al acestei republici». Cu o memorie de exceptie, recitand, in nesfarsitele noastre plimbari prin oras, Esenin… Amorul nostru – abrupt, nesarat, sumar, ca un viol, ca o nesabuinta. La orizont, in devenire, omul-spectacol cu doua-trei fete”.

La randul lui, la 17 ani, Paunescu s-a indragostit nebuneste de poeta Constanta Buzea, cu doi ani mai mare decat el. “Nu mai puteam unul fara altul. Aveam 17 ani, ne-am indragostit, eu si Constanta Buzea, si ne-am dus la primarie. Si acolo ala, cand a aflat ca aveam 17 ani si cateva luni, a spus sa aduc de la tata hartie ca e de acord, ca eu nu eram major. Si-am zis: «De l-as putea gasi eu pe tata…». Tata era in puscarie (n.b. – Constantin Paunescu, tatal poetului, a fost detinut politic in perioada 1949 – 1964). Am avut rabdare si, la 18 ani, ne-am dus si ne-am casatorit. Simplu”, isi amintea Paunescu despre femeia ce i-a fost sotie vreme de 15 ani si i-a nascut doi copii, Ioana si Andrei.

Viata tumultuoasa a poetului (cenaclul Flacara, “Cu antena prin judet” in cadrul “Cantarii Romaniei”) au pus punct casniciei si unei iubiri scaldate in lacrimi si deznadejdi. Atat de profund a fost ranita, incat nici nu a putut participa la inmormantarea fostului ei sot in 2010.

In mod deosebit imi place un fragment scris de Constanta Buzea in “Crestetul ghetarului. Jurnal 1969 – 1971”:

Amintirile nu au de-a face cu trecutul nostru, cu timpul, cu locul. Amintirile suntem noi. N-am sa ma decid usor si nici definitiv ce sunt amintirile, acte de avaritie sau acte de generozitate. Sunt chinul si binecuvantarea, memorie palida si memorie in flacari, film contradictoriu, mereu rulat, reluat, refacut, bucuria si groaza de a inmarmuri si de a te topi in trecut…“.

Dar si poezia “Acolo unde cred ca esti”:

“Acolo unde cred ca esti

Nici trenurile nu strabat

Acolo ca de sticla par

Padurile de brad brumat.

 

Tot mai departe simti si taci

Adaugat la rest mereu

Si nu mai pot inainta

Decat pierzandu-ma si eu.

 

Cum ninge, alb e orice drum

Si alb respira-ntregul timp

Nici nu te-as recunoaste-acum

Desperecheat si fara nimb.

 

Mi-e mila si sa-mi amintesc

Dar nici sa uit nu ma indur

Cata parere-i in destin

Cata greseala-i imprejur.

 

Cu degete de frig adun

Ca sub un sal inzapezind

Sufletul nostru inca bun

Miscarea lui catre argint.

 

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Si fi-vor brazii ingraditi

Acolo unde cred ca esti

Printre barbari meteoriti.

 

In fiecare an astept

Sa ninga, sa te pot vedea

Daca privesti, daca asculti

Daca mai intelegi ceva.”

 

 

 

 

 

 

 


Leave a comment

Ce mai citeste lumea la metrou (IV) – INFLUENTA LIMBAJULUI POZITIV

Fiecare dimineata in metrou (uneori chiar in statia de metrou J) imi ofera cate o mica sau chiar mai mare supriza. Sa zicem culturala. Pentru ca ne referim la carti. Cum am mai spus, imi place sa descifrez titlurile cartilor pe care le citesc calatorii. Unele titluri sunt amuzante. Altele, destul de greoaie…sa ne intelegem, titlurile nu sunt greoaie, ci continutul care se ascunde in spatele lor. Asa e mai bine,da!

In aceasta dimineata am observat o doamna care era foarte adancita in lectura. Ca de obicei, mijesc ochii (da, e adevarat, nu prea vad la departare!) si descopar: “Influenta limbajului pozitiv. Stapaneste puterea limbajulu pozitiv, limbajul succesului!”…da, inca o carte de dezvoltare personala. Totusi, nu e prea dimineata? Nu e prea aglomeratie? Cei doi liceeni nu sunt, poate, prea galagiosi pentru ca doamna respectiva sa se poata concentra pe mesajul transmis de autor…hm, cine o fi autorul…din pacate nu reusesc sa vad …dar memorez titlul, destul de promitator. Voi cauta cu siguranta pe internet si misterul va fi descifrat imediat.

Iata ce am gasit:

“INFLUENTA LIMBAJULUI POZITIV. Stapaneste puterea limbajului pozitiv, limbajul succesului”

George R. Walther

 

Folosind limbajul pozitiv poti transforma situatii neplacute in experiente pozitive. Esecul personal, falimentul, depresia si alte probleme marunte isi gasesc rezolvarea in expresii cu incarcatura pozitiva. George R. Walther prezinta. in carte, principiile limbajului pozitiv reunite in 50 de tehnici simple a caror insusire va avea un efect miraculos asupra comportamentului propriu.

“Cunoasteti deja toate cuvintele si expresiile de care veti avea vreodata nevoie. Ceea ce conteaza este felul in care combinati aceste expresii familiare şi cum le folositi.” George R. Walther

Am gasit cartea, am rasfoit-o si o voi citi. Probabil tot in metrou J E scrisa intr-un stil atractiv, usor de inteles…chiar si daca in jurul meu nu e chiar o liniste de sala de lectura.

Ca sa va conving, citez cateva pasaje din carticica:

“Introducere

Doi angajaţi care lucrează în birouri alăturate le mărturisesc şefilor lor că nu si-au terminat la timp raportul lunar:

Angajatul A spune:

„Ştii, John, ca să fiu sincer, săptămîna asta a fost o asemenea nebunie, încît, din păcate, n-am reuşit să termin raportul la timp. Nu e vina mea. N-am avut ce face. Cred că mă înţelegi. Mi-e teamă că n-o să fie gata decît la jumătatea săptămînii viitoare.”

Angajatul B spune:

„John, raportul meu lunar nu e gata încă. Putem să trecem în revistă acum schiţa principalelor puncte de interes si voi termina raportul pînă joi dimineaţă, îmi asum responsabilitatea pentru întîrziere. Am hotărît că alte proiecte erau mai urgente.”

Care dintre cei doi angajaţi are şanse mai bune în carieră?

Dumneavoastră şi un prieten de-al dumneavoastră aveţi automobile identice; motoarele ambelor maşini încep să scoată nişte zgomote ciudate. Luni dimineaţa, primul lucru pe care-1 faceţi este să vă duceţi fiecare maşinile la un service auto aflat în apropierea casei.

Angajatul de la service-ul A spune:

„Mda… nu ştiu ce să vă zic. Departamentul de service se deschide abia pe la 9. Ştiţi, e luni dimineaţa. Eu personal n-am cum să vă ajut. Mă ocup doar cu vînzările de maşini uzate. Reveniţi puţin mai tîrziu. îmi pare rău.”

Angajatul de la service-ul B spune:

„Îmi face plăcere să vă ajut. Departamentul de service se deschide la 9. Pînă atunci pot să vă ajut să completaţi formularul. Aşa o să fie totul gata cînd deschid ei, peste cîteva minute.”

Care dintre cele două service-uri va avea clienţi mulţumiţi, pe care-l vor recomanda şi prietenilor?

Aţi luat hotărîrea să vă ţineţi evidenţa cheltuielilor casnice pe calculator. Mergeţi la două magazine de software ca să aflaţi ce program de contabilitate personală este cel mai potrivit pentru dumneavoastră.

Vînzătorul A spune:

„Problema este că sînt atîtea programe diferite, încît e aproape imposibil să-mi dau seama care ar fi cel mai potrivit pentru dumneavoastră. N-as vrea să vă împotmoliţi într-un program prost. Ia să vedem… care e cel mai bun program pe care vi 1-as putea vinde?”

Vînzătorul B spune:

„Trebuie să descoperim care program s-ar potrivi cel mai bine nevoilor dumneavoastră si vă voi ajuta cu plăcere. Vreau să fiu sigur că vom alege programul de care veţi fi cel mai mulţumit. Haideţi să vedem ce vreţi să facă programul, apoi eu o să vă recomand varianta cea mai bună.”

De la care dintre cei doi vînzători veţi cumpăra?

Personajele A şi B au transmis, în esenţă, aceleaşi informaţii. Insă dumneavoastră, ca şef de birou, proprietar de automobil sau cumpărător de software, aţi avut o reacţie complet diferită faţă de cuvintele lor.

Marea diferenţă constă în felul în care s-au exprimat personajele A şi B. Ambele au folosit limbajul obişnuit; fiecare a rostit aproximativ acelaşi număr de cuvinte; nici unul dintre ele nu a spus ceva mai inteligent decît celălalt. Dar impactul pe care l-au avut asupra dumneavoastră a fost cu totul diferit.

În fiecare zi, oamenii vă evaluează după felul în care vorbiţi, în exemplele prezentate, este clar că personajul B va progresa mai rapid si va avea mai mult succes profesional, va oferi mai multă satisfacţie clienţilor, se va bucura de prietenii mai trainice şi va genera un volum de vînzări mai mare decît personajul A.”

Interesant, nu? Cunoastem toate aceste expresii si cuvinte. Ordinea lor si, mai ales, tonul fac diferenta.

pozitiv


Leave a comment

Arnold Bennett si dorinta nebuna de a manca paine prajita cu gem de capsuni

Despre ce sa scriem azi? Ca de obicei, consult calendarul zilei…si ce gasesc? 27 martie 1931, Arnold Bennett – scriitor classic englez, trece in nefiinta. Ia stai, nu cumva e…? Un zambet fugar apare imediat in coltul gurii…mirosul de paine prajita ma invaluie de niciunde si ma duce in timp, in adolescenta demult trecuta….
Ani de zile, in copilarie, nu am mancat paine. Pe la vreo 6 ani (cel putin cred ca atat aveam, pentru ca imi amintesc), o matusa a mea (sora cea mica a mamei) mi-a spus “Miki, sa nu mananci niciodata paine. Painea prosteste!”. Toata lumea a ras. Doar eu am luat totul in serios. Cam prea in serios. Aproape cu religiozitate. Cand auzeam de paine… fugeam mancand pamantul!!!!
Au trecut anii, am trait mai mult cu zile, uitam sa mananc. Iar cand imi aduceam aminte..painea era elementul interzis.
Ma rog…cam asta ar fi contextul. Printr-a zecea de liceu, ca in fiecare inceput de an scolar, ne-au dus la practica. Gara Progresul. Sortat de cartofi. Amuzant, nu? Sase ore de sortat cartofi – adica cei buni erau pusi in cosuri de fete si carati de baieti in niste… silozuri cred ca se cheama. Distractiv totusi. Va dati seama ce comentarii, ce glume…ce mizerie.
Ajungeam acasa plina de praf si cu un miros in nas si in subconstient, ca pana noaptea tarziu nu puteam manca mai nimic. Cu ce imi umpleam timpul? Cu carti.
Intr-una din zile am gasit in biblioteca sora-mii (casatorita de curand) o carte. Destul de groasa. Mi-a atras atentia, insa, faptul ca era scrisa de un englez. Interesant. Am deschis cartea si m-am apucat sa citesc…si am citit…si am citit…poate exagerez, dar cred ca o data la doua – trei pagini, cel putin la inceputul romanului, se vorbea de toast cu gem. Cu unt. Cu ceai. Toast. Iar toast. In traducerea de atunci “paine prajita”….nu o sa credeti ce s-a intamplat….am dat fuga la bucatarie – un taram necunoscut pentru mine…si am prajit paine. Am inceput cu doua felii. Destul de sceptica, am intins putin unt si gem. De capsuni bineinteles. Ca in roman. Nu voi uita niciodata cat de mult mi-a placut acea paine prajita. Nu mai mancasem paine de cel putin 8 ani!!!! Normal ca, dupa ce le-am savurat si am mai citit cateva pagini, iar am dat fuga la bucatarie si am mai prajit cateva felii… nu aveam toaster pe vremea aia. Dar am pus feliile pe o tabla mare de …habar n-am ce e, ceva ce seamana cu aluminiul, dar un material maid ur.…cocea mama vinete pe ea…
Dupa ce am terminat cartea, am incheiat si jocul asta de-a prajitul painii, cu un mare semn de intrebare: Oare cat de mult mi-a daunat ca am mancat cateva zile paine?!!!!
Lasand gluma la o parte, am cautat pe internet si am gasit cateva fragmentele din “Clayhanger” de Arnold Bennett.. sa vedeti ca am dreptate:
“CHAPTER SIX. of Clayhanger by Arnold Bennett” … and his mind had begun to fix itself with pleasure on the images of hot toast and jam”.
“And she said how beautiful the tea was, and how beautiful the toast, and how beautiful the strawberry-jam…”.
“Well,”Mr Clayhanger warningly inquired, “what do you say to your aunt? … As the tea drew to an end, and the plates of toast, bread and butter, and teacake grew emptier, and the slop basin filled, and only Maggie’s flowers …”
bennett
PS azi am rezistat tentatiei…nu am prajit nici paine si nici gem de capsuni nu am mancat! Totusi sa precizez: in ultima vremea mananc cam mult paine!!! probabil vreau sa recuperez timpul pierdut in copilarie!!!!


Leave a comment

Tennessee Williams, Cinemateca de pe strada Eforie si “avem bilete, baieti”

Atmosfera anilor 80 in prafuitul Bucuresti este greu de definit. Cel putin eu nu pot spune cu certitudine ca era rau sau ca era bine. E suficient pentru mine ca eram tanara. Dornica de a cunoaste, de a vedea, de a intelege. Avand norocul de a ma “invarti” zilnic prin centrul orasului (Universitate – Eforie-Piata Palatului – Romana) aveam in calendarul zilei trei puncte bine stabilite: libraria Eminescu, “Cinemateca” de pe Eforie si o librarie din Romana (imi joaca feste memoria, nu imi aduc aminte…era chiar vis-à-vis de statia de metrou Romana – ma rog, la vremea respectiva inca nu fusese data in folosinta acea statie…) detalii…
Treceam deci zilnic prin fata Cinematecii de pe Eforie, sa vad macar afisele filmelor – bune, alese cu grija, de Oscar, de Cannes, de toate felurile. Dar alte filme decat cele care rulau la cinematografele de pe bl. 6 Martie ( – Regina Maria cred ca se cheama acum). Pentru intelectuali, le mangaiam eu. Cu jind ma uitam mereu la oamenii care cumparau bilete. Pentru ca nu puteai intra decat cu legitimatie. De la Arhiva Nationala de Filme. Dar ca si acum…bisnitari. Atunci nu spuneau “tigari, baieti!”, ci “avem bilete, baieti”. Am intrat si eu de cateva ori luand bilet la supra pret. Mai ales daca erau programate filme dupa piesele de teatru ale lui Tennesse Williams. Imi placea la nebunie atmosfera din filmele lui. Erau prezentati oameni, in carne si oase,cu calitati si defecte, oameni acceptati asa cum sunt. Nu ca in filmele cu comunisti ce rulau pe ecrane, cand toti erau oameni buni, iar daca cumva vreunul se abatea din rand , era imediat taxat si reeducat. Imi aduc aminte mereu cu placere de “Noaptea iguanei”, “Dulcea pasare a tineretii”, “Pisica pe acoperisul fierbinte”, “Un tramvai numit dorinta” si poate si altele.
williams
Am ascultat apoi la Teatrul Radiofonic “Menajeria de sticla” si mi-a ramas in minte o replica..”sunt o mica rotita in infernalul mechanism”. Asta si eram. Asta am si ramas.
Dupa revolutie, am avut sansa – am cautat catva timp, dar am reusit sa gasesc volume cu piesele lui Williams in original. Le-am citit pe toate, le-am savurat una cate una, incercand sa revad secventele din film, sa le pun cap la cap. Dar oricum ar fi, sunt opere de arta si unele si altele.
Cum astazi este ziua de nastere a lui Tennessee , nu puteam sa nu impartasesc emotia acestor amintiri. Sa ne delectam , deci, cu cateva citate:
“Lumea este un ziar haios citit invers. Si astfel nu este prea distractiv”.
“Violetele din munti au sfarâmat stâncile”.
“Poti fi tânar fara bani, dar nu poti fi batrân fara ei”.
“Viata este o intrebare fara raspuns, dar haideti sa credem in demnitatea si insemnatatea intrebarii”.
“Norocul inseamna credinta ca esti norocos”
“Niciodata n-am putut intelege cum imi vine o idee pentru o piesa. Piesa pur si simplu se concretizeaza. Este ca o aparitie: devine din ce in ce mai clara. La inceput, e o prezenta extrem de vaga, asa cum a fost cu «Un Tramvai numit dorinta», apoi cu «Menajeria de sticla». Mi-a aparut in minte imaginea unei femei a carei tinerete e pe duca. Statea pe scaun, singura in dreptul ferestrei, cu lumina lunii batându-i pe fata pe care se citea deznadejdea, dupa ce fusese inselata de cel cu care avea de când sa se casatoreasca.” – extras din ultimul interviu, cam cu un an inainte de stupidul accident.
Ei bine, Tennessee Williams a murit intr-un mod misterios, dar si stupid. Avea obiceiul sa-si puna picaturi in ochi in fiecare seara.

De fiecare data, scriitorul obisnuia sa scoata capacul sticlei de picaturi cu dintii si il tinea in gura, in timp ce se apleca pentru a pune picaturile in ochi. Intr-o seara, el a inghitit accidental capacul si a murit inecat cu acesta.

A iesit din scena spectaculos, ca si cand si-ar fi regizat sfarsitul, sa nu fie ceva monoton si nebagat in seama de milioanele de admiratori ai operei sale cunoscute in toate colturile lumii, atat in biblioteci, in cinematografe, dar mai ales pe scena marilor teatre ale lumii.


Leave a comment

Sarbatori bizare (I) – Ziua lecturii din Tolkien

Ieri a fost Ziua lecturii din Tolkien. Este un eveniment anual, lansat inca din 2003 de Tolkien Society. Data de 25 martie a fost aleasa pentru a aminti Caderea lui Sauron in anul 3019, eveniment imaginat si prezentat lumii intregi de Tolkien.

Recunosc ca in copilarie nu am reusit sa citesc “O poveste despre un Hobbit”. Probabil eram impartita intre Jules Verne si Thomas Hardy (asta e, cum puteam rata povestile de dragoste si viata din “Doi ochi albastri” sau “Primarul din Casterbridge” sau “Uimitoarea aventura a misiunii Barsac”!!!) . Sotul meu insa a citit, copil fiind, de zeci de ori aceasta poveste. In 1975, Catinca Ralea a tradus si a reusit sa publice la Editura Ion Creanga prima carte in limba romana a celebrului J. R.R. Tolkien.

“Bilbo Baggins este un hobbit care se bucură de o viaţă confortabilă, lipsită de mari ambiţii şi care arareori face drumuri mai lungi decât cele până în cămara lui. Viaţa lui este deranjată de apariţia vrăjitorului Gandalf şi a treisprezece gnomi. Aceştia vor să-l ia cu ei într-o aventură „într‑aco­lo şi din nou înapoi”, căci au un plan cum să fure comoara lui Smaug, un dragon uriaş şi extrem de periculos… Preludiu la trilogia „Stăpânul Inelelor”, „Hobbitul” s-a vândut în milioane de exemplare de la publicarea sa în 1937, devenind una dintre cele mai îndrăgite cărţi ale secolului XX. Publicaţia The Times o consideră „O capodoperă fără cusur”.

Probabil dupa 1989, multi au auzit si au citit cartile lui Tolkien. Si mai multi au vazut ecranizarile cartilor lui.

Ca sa onoram si noi cum se cuvine Ziua lecturii din Tolkien, va las sa va delectati cu cateva citate din opera lui si cum ar zice englezul “Enjoy!”:

“Nu toti cei care hoinaresc sunt pierduti”

Denethor: Să ne unim şi să ne păstrăm speranţele cât mai putem să o facem, iar când acestea se vor fi sfârşit, măcar curajul să-l mai avem să murim liberi.

Legolas: Anotimpurile ce trec sunt doar valuri repetate la infinit în lungul, foarte lungul şuvoi. Numai că toate lucrurile de sub soare trebuie să ajungă, până la urmă, la un capăt.

“E mult mai uşor să spui “Opreşte-te!” decât să te opreşti.”

hobbit

PS – nu pot sa nu remarc coperta cartii tiparite in 1975. In compania lui Hobbit trebuia sa fie si un Vitea, nu? Fratele mai mare de la rasarit veghea…Despre Zana Onda…poate alta data…alta feerie, la alt nivel – basme germane!

 


Leave a comment

Despre Novalis sau „cand vezi un urias….”

Azi chiar nu stiam despre ce as putea scrie. Ziua Politiei Romane. Hmmm!!! M-am tot gandit si nu imi gaseam cuvintele. Intr-un tarziu am deschis „goagalul” si la calendarul zilei am citit, pe primul rand (in ordine cronologica):In 25 martie 1801 a trecut in nefiinta Novalis „

Imediat am revazut sala mare a bibliotecii Mihail Sadoveanu din Romana. Liniste desavarsita. Rafturile destul de goale (pe vremea aceea lumea chiar mergea la biblioteca). Intr-un colt un morman de carti. Bibliotecara nu avusese timp sa le puna la locul lor, pentru ca la vizier era coada…oameni care returnau, oameni care imprumutau. Carti. Pe vremea aceea nu era la moda coada la imprumutat bani.

Pentru ca nu gasisem cartea pe care o cautam, am „atacat” coltul cu carti. Mi-a cazut in mana Novalis. „Discipolii la Sais * Heinrich von Ofterdingen “- Novalis. Am imprumutat cartea si am citit-o. Mi-a placut oarecum. Ulterior am citit Hoffman, alt romantic neamt si mi-a placut mai mult.

Pe numele adevarat Friedrich Leopold von Hardenberg, Novalis a fost unul dintre cei mai mari poeti si prozatori germani, considerat cel mai de seama reprezentant al curentului literar romantic din Germania.

 Noua, romanilor, ar trebui sa ne fie cunoscut datorita influentei extraordinare pe care a avut poetul german asupra lui Eminescu. Motivul binecunoscut al Florii Albastre a lui Eminescu a fost preluat de la Novalis.

Internetul e plin de citate. Intre ele si cele ale lui Novalis.

Mie imi place in mod deosebit unul:

„Cand vezi un urias, verifica mai intai pozitia soarelui; sa nu fie doar umbra unui pigmeu”

novalis 1

Si-mi mai place o poezie…ca doar d-aia am ales sa „fac” litere:

“Cand n-or fi cifre si figuri…

Cand n-or fi cifre si figuri

cheile-oricaror creaturi,

cand cei ce canta si-ar iubi

mai mult ca inteleptii-or sti,

cand lumea se va-ntoarce-n lume

si-n viata libera anume,

cand prin lumini si umbre

toate se vor reface-n claritate

si cand legende si poeme

istoria lumii-or sa se cheme,

atunci la tainica strigare

fiinta-ntoarsa o sa zboare’

poezie novalis

 

PS: as fi putut scrie azi despre Ana Blandiana. Dar m-a dezamagit cumplit la inceputul anilor nouazeci. As fi putut scrie despre John Irving. Dar nu am citit nimic scris de el. Pana acum…

 

 


Leave a comment

Jules Verne sau ce inseamna cu adevarat Think outside the box but still stay in it!!!!

In 1905,  24 martie, a murit scriitorul francez Jules Verne. Despre Jules Verne nu s-a inventat un cuvant care sa il defineasca. Scriitor, inventator, visator, vizionar. Un mare prezicator al dezvoltarii tehnologiei moderne. Tot ce astazi ne este atat de familiar, pentru epoca in care traia Verne, era doar un ideal.

Toata lumea a auzit macar de o carte a lui Jules Verne, fie ca e vorba de “Capitan la 15 ani”, fie de “2000 de leghe sub mari”. Capitanul Nemo a fost eroul multor generatii de copii care nu aveau alt mijloc de informare decat cartile din biblioteci. In sute, mii de pagini, scrise cu atata har incat pot fi usor de citit si inteles, poti sa intalnesti zgarie nori, elicoptere, balonul cu aer cald, expeditii pe luna, descoperiri de insule noi, taramuri neumblate, o lume magica ce la vremea aceea nu putea exista decat in imaginatia extraordinara a unui geniu.

De aceea, Jules Verne este dovada clara a succesului obtinut prin gandirea dincolo de “cutia “in care traia. Cu ochii mintii a vazut lucruri care puteau exista si functiona cu succes. Chiar daca nu are nicio inventie patentata, Jules Verne are meritul de a fi un fel de pionier al mirajului ‘think outside the box”. Dar a ramas totusi in acea cutie, in vremurile pe care le-a trait, avand speranta ca tot ce a visat el va deveni, intr-o zi, realitate!

Nu putem decat sa ii multumim pentru orele de reala desfatare, mai ales in lungile vacante de vara de prin anii 70-80, cand chiar nu aveai nicio modalitate sa te dezvolti – intelectual – decat prin carti. Cum spuneam mai sus, nu a fost inventat inca cuvantul care sa descrie exact ce a reprezentat opera lui Jules Verne pentru copiii din Romania comunista. O oaza de libertate, un prilej de a vedea lumea si de a afla lucruri noi, neinventate chiar si la acea vreme. Sau cel putin noi inca nu auzisem de ele. Ca de avut….ce sa mai zicem!

Jules