Reflexii in timp


Leave a comment

Lumea in care traim….

Este la moda acum sa citesti oricand, orice, oriunde si sa participi la conferinte si cursuri de dezvoltare personala. Sau ma rog… sa afisezi in toate situatiile zilnice aceste activitati, astfel incat sa fii la curent cu tendintele din societatea in care traim cu totii.

Toate bune si frumoase pana aici. Dar nu pot sa nu remarc – din ce in ce mai des – faptul ca multi dintre semenii nostri citesc multe carti (mai bine sau mai putin bine selectate) si participa la sesiuni de dezvoltare (fortata) a personalitatii – cu subiecte pornind de la pictura, trecand prin moda si ajungand pana la parenting (chiar daca au sau n-au copii), doar ca sa fie in rand cu lumea – buna.

Din pacate, din toate cartile citite si « instructajele » la care au participat, exista personaje care doar pun o bifa (sau mai multe, in functie de tupeul fiecaruia) in dreptul acestor asa-zise activitati in trend : o pierdere de vreme, o afisare ostentativa a unor obiceiuri care sa te urce pe scara sociala, un sir lung de certificari pe un Curriculum Vitae virtual, afisat si mai ostentativ pe fata, pe post de masca.

Adica multi citesc degeaba, participa degeaba la conferinte si prezentari ale unor oameni cu har. Nici una din aceste activitati asa-zise pentru suflet si nici macar tonele de make-up comandate pe net, la marile imperii de cosmetice, nu pot ascunde rautatea izvorata – din pacate in mod natural – din sufletele lor ridate, suferinde si ciuntite de complexe de inferioritate.

Din pacate, nu prea ai cum sa ii deosebesti de cei sinceri, pentru ca au abilitatea de a fi maestri in disimulare, pana isi vad sacii in caruta. Dar ii simti atat de des in jurul tau…ca o pelagra ce se tine scai de omenire.


Leave a comment

Wondering

I was just wondering why in the hell were you staring at me like that? There was a time when I turned my glance back, looking for some acceptable answers. But I was only finding reflections of kings of hearts and princess just jumping from a magic pumpkin, or maybe was only a slide of life in darkness…or maybe there was nothing…so what colour is this nothing in your eyes?

But you indeed were staring at me…or not…or maybe my mind is blowing in the wind and sand all over the world and eyes…

Lately, I just figured it out…the misterious glance I preferred to think is only for me, was just a glance of someone who just lost both the last pair of glasses and the appropriate contact lentiles. So, you were not even seen me, but a dark shadow from the long ages lost paradise.