Sunt multe fire albe-n parul meu,
Dar nici nu ma gandesc sa le acopar intr-un mod atat de snob
Cu vopseluri si boieli, s-o iau de la capat dupa numai doua saptamani.
Imi strang parul in coada, dar nu ma deranjeaza
Ca doar nu plec nicicand spre vila somptuoasa
In care-n prag astepti zambind – pe sub mustata –
Fecioare blonde, desprinse parca dintr-un serial faimos.
Te prefaci ca nu stii cum iti cresc acele coarne
Le-amesteci grav, in ceaune fumegande cu gelatina rosie, incandescenta.
Stii doar ca eu te-astept, etern, in turnul paraginit de ani.
Il dibuiesti tu sigur, printre ruine macinate de timp si agonie.
E aglomeratie in turn, dar ma vei recunoaste
Dupa coada plina de fire argintii de viata trecuta sau poate viitoare.
Reflexii in timp 