Reflexii in timp


Leave a comment

Anatole France – premiatul interzis de Biserica Catolica

anatole
Anatole France (16 aprilie 1844 – 12 octombrie 1924) este un scriitor francez, laureat al Premiului Nobel in anul 1921.

In tinerete a inceput sa scrie poeme de dragoste impulsionat de o iubire neimpartasita pentru actrita Élise Devoyod. Disperat, Anatole France nu se gandeste la sinucidere din dragoste ca altii, ci incepe sa scrie poezii. O idee salvatoare, sustinuta de un talent veritabil. Dintr-un indragostit obscur, fara scapare si fara sansa, deprimat si pe punctul de a se pierde, devine unul dintre cei mai cunoscuti scriitori francezi, laureat chiar al premiului Nobel pentru literatura.

Desi incepe sa scrie, sa publice si sa aiba success, Anatole France (pe numele sau adevarat Jacques Anatole François Thibault) nu renunta la profesia sa, oarecum umila, aceea de bibliotecar la Senat.

Romanele sale au avut un succes enorm si, astfel, Anatole France devine un scriitor de marca al Frantei.

Cu trei ani inaintea mortii sale, in 1921, i s-a decernat premiul Nobel “ca o recunoastere a stralucitelor lui realizari literare, caracterizate prin nobletea stilului, o adanca simpatie fata de oameni, gratie si un autentic temperament galic”.

Surprinzator este faptul, ca la doar un an dupa aceea, opera sa a fost interzisa de Biserica Catolica. Scriitorul nu a fost insa mirat, nici revoltat, ci doar a declarat ca considera acest lucru o distinctie.
Opera lui Anatole France a fost scos din „Index librorum prohibitorum” (unde figurau multe nume celebre de scriitori, filozofi, oameni de stiinta, chiar oameni ai bisericii considerati ca promovand idei eretice, in neconcordanta cu credinta bisericeasca) abia in 1966, adica dupa foarte multi ani de la moartea sa.
Cu toate acestea, Anatole France a recuperat timpul pierdut, fiind citit in continuare cu placere, datorita stilului sau natural, dozat cu descrieri atat cat trebuie, presarat cu umor atunci cand e cazul!